Boierie la stat! Toţi demnitarii vor primi lefuri mai mari. Dezvăluirile unui deputat

marți, 07 iunie 2022, 21:23
1 MIN
 Boierie la stat! Toţi demnitarii vor primi lefuri mai mari. Dezvăluirile unui deputat

Deputatul Cristian Seidler (USR), membru în comisia de muncă din Camera Deputaţilor, a declarat, marţi, la emisiunea Talk News de la Profit News TV, că în Parlament a trecut un proiect de lege prin care toţi demnitarii, de la prefect la preşedintele României primesc între 880 de lei şi 1.410 lei brut lunar, în plus la salariu, deşi salariile demnitarilor erau îngheţate prin legea salarizării.

”Exista o îngheţare a salariilor demnitarilor. Noi demnitarii suntem plătiţi în baza legii salarizării, un coeficient în dreptul fiecărei funcţii, care se înmulţea cu salariul mediu pe economie. Îngheţarea era la 2.080 de lei a salariului mediu. Astăzi, prin citirea în plen a unei erori materiale (..) creşterea, care s-a discutat pentru profesori, de exemplu, de o pătrime din diferenţa faţă de valoarea pe care trebuiau să o aibă, practic toţi demnitarii, de la prefect, la preşedintele României, primesc între 880 de lei şi 1.410 lei brut lunar, în plus”, a spus Seidler. 

Deputatul a precizat că explicaţii pentru această majorare trebuie să dea coaliţia din Parlament. 

USR a anunţat marţi că va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege adoptat de către Parlament prin care au fost majorate indemnizaiile tuturor demnitarilor şi anume pentru Preşedintele României, membrii Legislatului, membrii Guvernului, Avocatul Poporului, prefecţi, subprefecţi, etc.

 

 

Comentarii