Codul de procedură fiscală (CPF) stipulează că orice plătitor de impozite și taxe ”trebuie să își îndeplinească obligațiile și să își exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și să declare corect datele și informațiile privitoare la obligațiile fiscale datorate.” (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_11022020.htm). Mai mult și mai mult, problema bunei-credințe se relevă în cazul răspunderii solidare a diverșilor subiecți în legătură cu obligația plății unor sume către bugetul public consolidat.

Spunem ”diverși subiecți”, pentru că din textul CPF rezultă că răspund solidar cu debitorul și alte persoane, precum: ”asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență”, ”terții popriți, în limita sumelor sustrase indisponibilizării”, dar și ”reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credință, declară băncii că nu deține alte disponibilități bănești.” (CPF, Art. 25 – Răspunderea solidară). Nu poate evita acest tip de răspundere nici vreun emitent al scrisorii de garanţie ori vreo instituţie care a confirmat asemenea document, dacă la solicitarea organului fiscal nu a virat sumele de bani la bugetul indicat. Aplecându-ne asupra cazurilor de debitori declarați insolvabili, observăm că pentru obligațiile de plată restante ale acestora, pot răspunde solidar cu ei o multitudine de subiecți. Între alții, cei care au determinat cu rea-credinţă acumularea şi sustragerea de la plata respectivelor obligaţii ori au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea.

Referindu-ne la administratori, îi putem regăsi pe lista scurtă a celor ce pot răspunde solidar dacă, tot pe fondul relei-credințe, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale. Aceeași consecință pentru ei (dar și pentru orice alte persoane) apare dacă aceștia au ”determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.” (Idem.). Nu încape discuție, au ”prioritate” pe listă ”administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului” (Idem.). În fine, nici nu poate fi conceput altfel, atrași în răspundere sunt și acei administratori care ”în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate” (Idem.). Chiar dacă aparent am avea de-a face cu bune reglementări pe această linie, în realitate recuperarea unor creanțe bugetare în contexte de acest fel, nu odată, s-a dovedit a fi greoaie. Mai mult, neidentificându-se clar motivele care au condus la stabilirea relei-credințe a celor răspunzători, instanțele de judecată dispun anularea deciziilor emise de organele fiscale prin care se atrage răspunderea solidară (https://mfinante.gov.ro/documents/35673/5553347/NFproiectOUGCPF_30092022.pdf).

Drept urmare, legiuitorul delegat (Guvernul) se află în situația de a veni cu completări la norma menționată anterior, spre a o face mai eficientă. Concret, își propune să definească mai bine reaua-credință, în cazul atragerii răspunderii solidare, recurgând la emiterea unui Proiect de OUG prin care vine cu mai multe elemente de care trebuie să țină seama organul fiscal. Respectivele elemente se referă la situații constatate precum ”sustragerea, ascunderea ori risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea” sau dacă ”pe perioada acumulării de obligații fiscale, debitorii s-au menținut în starea de dificultate financiară, fără a solicita acordarea uneia dintre formele de înlesniri la plată în vederea redresării activității și/sau deschiderea procedurii insolvenței” (https://mfinante.gov.ro/documents/35673/5553347/proiectOUGCPF_30092022.pdf). Alte trei asemenea elemente privesc: ”neîndeplinirea obligațiilor legale pe o perioadă de timp consecutivă şi/sau îndelungată, care conduce la riscul neîncasării obligațiilor fiscale la bugetul general consolidat, săvârșirea de către persoana răspunzătoare a unui fapt sau act contrar prevederilor legale și utilizarea lichidităților financiare în alte scopuri decât pentru stingerea obligațiilor fiscale” (Idem.). Evident, când se amintește de ”alte scopuri” în cea din ultimă situație, nu se are în vedere cazul când lichiditățile financiare au fost utilizate pentru cheltuieli necesare susținerii în mod real a desfășurării activității firmei.

Faptul că numărul cauzelor în care instanțele de judecată au dispus anularea deciziilor emise de organele fiscale de atragere a răspunderii solidare nu este tocmai neînsemnat reclamă adoptarea cât mai grabnică a actului normativ la care ne-am referit aici. Cât despre volumul debitelor bugetare periclitate pe această cale, nu se dispune de cifre publice, însă este de presupus că nu se află la un nivel care poate fi neglijat.