De Business

Punem punctul pe știi

Campioni europeni (prea) detașați ai creșterii consumului: până și PIB rămâne în urmă

marți, 15 februarie 2022, 08:38
1 MIN
 Campioni europeni (prea) detașați ai creșterii consumului: până și PIB rămâne în urmă

România s-a plasat la finalul anului trecut detașat pe prima poziție în UE la creșterea consumului măsurată prin indicele vânzărilor de retail ajustat după calendar și sezonier. Valoarea de 163,6% calculată de Eurostat pe decembrie 2021 în raport cu anul de referință 2015, este semnificativ mai mare față de ele consemnate de Lituania (149,9%), Slovenia (149,2%) și Polonia (145,9%).

Pentru referință, menționăm că media de creștere a cifrei de afaceri din comerțul pentru populație la nivelul Uniunii în ultimii șase ani a fost de doar 15,7% iar cea din Zona Euro de 12,8%. La nivelul regiunii din care facem parte, țările din proximitate precum Ungaria (+32,8%) și Bulgaria (+26,6%) sau Croația (+23,4%) au fost mult mai „cumpătate” în raport cu noi.

Desigur, creșterea consumului a constituit un factor important pentru creșterea rapidă a PIB, atât în termeni absoluți cât și față de media UE. Cu toate acestea, trebuie semnalat că avansul cumulat în termeni reali al rezultatului economic a fost între 2016 și 2021 de doar aproximativ 26% ( inclusiv cele 7% previonate curent pentru anul trecut), în timp ce media vânzărilor de anul trecut a atins un spor de 58,5% (vezi tabelul).

Datele Eurostat arată un spor de peste 15 puncte procentuale între ianuarie și decembrie ( reamintim că datele sunt ajustate), cu pragul de 60% trecut încă din luna mai. Trendul de ușoară scădere din perioada august – octombrie, ce indica o anumită temperare a consumului, a fost inversat pe finalul anului, când ritmurile lunare au redevenit pozitive, contrar tendinței generale din UE.

Mai mult, pe cursdeguvernare

Comentarii