Ce a primit de mâncare Cătălin Cherecheş la micul dejun din arest. A refuzat imediat

joi, 21 martie 2024, 09:51
1 MIN
 Ce a primit de mâncare Cătălin Cherecheş la micul dejun din arest. A refuzat imediat

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a ajuns, miercuri, la Penitenciarul Rahova, unde își va petrece urmatoarele 21 de zile, perioada de carantină obligatorie.

Are de ispășit o condamnare de 5 ani de închisoare pentru corupție. Cherecheș a fost adus, marți, sub escortă, din Germania, unde fusese capturat în luna noiembrie. Și a rămas peste noapte, în penitenciarul din Arad.

Noaptea trecută, Cătălin Cherecheș a dormit într-o celulă de 17 metri pătrați, cu două paturi, de la penitenciarul din Arad. Pe cealaltă saltea coleg i-a fost un individ condamnat pentru infracțiuni rutiere.

Somnul i-a fost însă scurt. În zori, la ora 06:00, s-a dat trezirea, potrivit stirileprotv.ro. Fostul primar din Baia Mare a refuzat micul dejun unde ar fi primit slănină, telemea și ceai, iar după 40 de minute o dubă a Administrației Naționale a Penitenciarelor a ieșit cu el pe poarta închisorii cu destinația București.

După alte 7 ore, Cătălin Cherecheș a ajuns cu duba penitenciarului la închisoarea de maximă siguranță Rahova unde va intra în perioada de carantină.

Comentarii