Ce funcții în stat și poziții politice a deținut Elena Udrea, pe vremuri unul dintre cei mai puternici oameni din România, închisă azi pentru șase ani

vineri, 17 iunie 2022, 13:00
2 MIN
 Ce funcții în stat și poziții politice a deținut Elena Udrea, pe vremuri unul dintre cei mai puternici oameni din România, închisă azi pentru șase ani

Ce funcții și poziții politice a deținut Elena Udrea, pe vremuri unul dintre cei mai puternici oameni din România, închisă acum pentru șase ani. 

Cariera ei a fost strâns legată de cea a președintelui Traian Băsescu, și acesta având probleme politice, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat că a fost turnător al Securității.

Ce funcții a deținut Udrea

De profesie avocat, Udrea și-a făcut intrarea în scena politică cu ajutorul PNL.

La alegerile locale din 2004, ea a fost aleasă consilier local în Consiliul General al Municipiului București. Udrea a fost chiar președinte al Comisiei Juridice și de Disciplină a CGMB.

în 2005, după ce Băsescu a ajuns președintele României, a fost consilier de stat, șefa cancelariei prezidențiale. A demisionat în octombrie 2005, după mai multe scandaluri. Printre altele, ea a arătat că nu știe că Norvegia nu este membră a UE și are rege, nu președinte.

În februarie 2006, devine membră a Partidului Democrat, condus pe atunci de Emil Boc. În decembrie 2006, este aleasă secretar executiv al PD.

Noiembrie 2008: este aleasă deputat PD

Decembrie 2008: devine ministru al Turismului în guvernul Boc

Decembrie 2009: devine ministru al Dezvoltării până la căderea, în februarie 2012, a guvernului Boc

Din iulie 2010 în primăvara lui 2012 a fost președinte al PDL București. A susținut candidatura lui Silviu Prigoană la primăria București. A demisionat de la șefia organizației după ce acesta a pierdut.

Mai 2011: devine vicepreședinte al PDL

2012: este aleasă deputat într-un colegiu din Roman, Neamț

Martie 2013: pierde, în fața lui Vasile Blaga, competiția pentru șefia PDL

2014: se alătură PMP, este aleasă președinte al partidului în iunie 2014

2014: candidează la președinția României, obține puțin peste 5% din voturi.

Lavrov, ministrul de Externe al lui Putin, a renunțat la limbajul diplomatic și jignește Moldova: Apelează la cerșetorie, extorcare. Occidentul vrea o a doua Ucraină

În 10 februarie 2015, Elena Udrea a fost reținută și plasată în arest în dosarul „Microsoft”. Acesta a fost finalul carierei ei politice și începutul numeroaselor probleme juridice. (defapt.ro)

Comentarii