Celălalt patriarhat (I)

În sensul ăsta, patriarhatul este un sistem pe cale de dispariţie, cel puţin în statele avansate din punct de vedere democratic şi economic – ceea ce e foarte bine.

Femeile de azi trăiesc în cea mai liberă (şi mai sigură) perioadă din întreaga istorie de 200.000 de ani a sapienşilor. Democraţiile avansate nu sunt doar prospere, dar au şi mecanisme de redistribuţie directă şi indirectă (prin creşe, grădiniţe şi şcoli publice, de exemplu) care permit femeilor accesul la resurse fără intermedierea unui bărbat.

Dacă la asta adăugăm şi normele anti-discriminare şi anti-hărţuire, plus un mecanism din ce în ce mai eficient de impunere a normelor ăstora şi accesibilitatea tehnologiilor contraceptive, constatăm că femeile de azi (în special cele din democraţiile avansate) trăiesc într-un mediu care le oferă protecţie împotriva celor două cele mai mari spaime ale femeilor dintotdeauna: spaima de resurse insuficiente şi spaima de sarcina nedorită (de agresiune sexuală).

Mai mult, acest mediu le permite femeilor într-o măsură semnificativ mai mare decât mediile din trecut să îşi practice aproape fără restricţii strategia înnăscută de reproducere (asupra căreia voi reveni): acces sigur la un număr cât mai mare de bărbaţi între care să discrimineze pentru a-şi selecta cel mai bun (din perspectiva lor) partener de reproducere.

Toate astea fac, aşa cum spuneam, ca patriarhatul, în sens de sistem care generează şi perpetuează dependenţa economică a femeilor de bărbaţi (cu tot ce decurge de aici), să fie pe cale de dispariţie. Ceea ce, repet, e excelent! Iar societatea cunoaşterii în care ne pregătim să intrăm va duce lucrurile încă şi mai departe: cel mai probabil orice rămăşiţă a patriarhatului (în sensul discutat aici) va dispărea cu desăvârşire – şi asta la nivel planetar.

Din punctul ăsta de vedere, femeile mai au cel mult o generaţie sau două până când vor intra cu toate în cea mai bună dintre lumile posibile.

Cu toate astea, dincolo (sau mai precis dincoace) de acest tip de patriarhat care va dispărea în curând mai există unul care nu are cum să dispară deoarece este o consecinţă neintenţionată a strategiilor diferite de reproducere ale celor două sexe ale speciei sapiens.

Sapienşii sunt mamifere. Ca la toate celelalte mamifere, masculii concurează între ei pentru acces la femele, iar femelele concurează între ele pentru acces la resurse (întrucât, fiind subspecia gestantă, ele au nevoie de mai multe resurse decât cele necesare strict pentru supravieţuire).

Pentru femelele oricărei specii de mamifer, accesul la resurse (inclusiv la resurse genetice) e mai important decât pentru masculi.

Pe de altă parte, datorită (sau din cauza) diferenţelor biologice şi anatomice dintre cele două subspecii, masculii şi femelele de mamifere au strategii reproductive diferite.

Strategia masculilor, care dispun de cantităţi uriaşe de spermă, e aceea de a se reproduce nediscriminatoriu. Cu cât impregnează mai multe femele, cu atât şansele de reproducere ale masculului cresc.

Dimpotrivă, strategia femelelor de mamifer, care dispun de un număr (sever) limitat de ovule, e aceea de a se reproduce discriminatoriu, de a alege cel mai bun material genetic masculin pentru a le duce genele mai departe. La speciile în care masculul investeşte în progenitură, femela caută să se reproducă cu masculi care sunt simultan puternici şi ocrotitori (tocmai pentru a spori şansele de supravieţuire ale progeniturii).

Pe scurt, masculii au selectat strategia cantitativă a reproducerii, iar femelele pe cea calitativă.

Toate cele de mai sus sunt valabile pentru orice specie de mamifer. Lucrurile se diversifică atunci când luăm în calcul diferitele strategii de competiţie. În principiu, avem două mari clase de strategii: cea a conflictului individual şi cea a conflictului colectiv (în care, de exemplu, un grup de masculi formează o coaliţie care concurează pentru acces la femele cu masculii solitari şi cu alte coaliţii de masculi).

Din multe motive (nişa ecologică în care au apărut şi au proliferat iniţial sapienşii fiind unul dintre cele mai importante), masculii de sapiens au optat pentru strategia conflictului colectiv – asta dacă nu cumva au moştenit genetic strategia asta de la strămoşii lor (de la australopitecine sau de la vreun strămoş mai recent).

De exemplu verii noştri cimpanzei, cu un dimorfism sexual asemănător cu cel al sapienşilor, au aceeaşi strategie pentru conflictul intrasexual masculin – ceea ce sugerează că ea provine pe cale genetică de la un strămoş comun.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video