Cele mai mari emoții pentru absolvenții clasei a VIII-a. Azi e proba de matematică

miercuri, 13 iunie 2018, 01:57
2 MIN
 Cele mai mari emoții pentru absolvenții clasei a VIII-a. Azi e proba de matematică

Peste 6.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a vor susţine astăzi proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale. La fel ca în cazul primei probe, cea la Limba română, care s-a desfăşurat luni, accesul în săli se va face în intervalul orar 8.00-8.30, urmând ca examenul propriu-zis să înceapă de la ora 9.00.

La nivelul judeţului Iaşi s-au înscris la probele de la Evaluarea Na­ţională un număr de 6.094 de elevi, la proba de luni lipsind însă 87 dintre aceştia. La prima probă s-a înregistrat o prezenţă foarte bună, de 98,57%. Totuşi, la nivelul judeţului Iaşi, numărul de absolvenţi de clasa a VIII-a este mai mare decât a celor înscrişi la Evaluarea Naţională. Astfel, 6.283 de elevi au terminat cursurile clasei a VIII-a, însă 189 dintre aceştia au ales să nu se înscrie la examen.

Elevii de clasa a VIII-a care vor fi însă prezenţi astăzi la proba scrisă la Matematică vor avea la dispoziţie 120 de minute pentru a rezolva su­biectele, urmând ca rezultatele să fie aflate de către elevi pe data de 19 iunie, atât la Limba română, cât şi la Matematică.

Pentru buna desfăşurare a Evaluării Naţionale, Inspectoratul Şcolar Jude­ţean Iaşi a realizat o serie de acorduri cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, din cadrul Ins­pectoratului General al Poliţiei Române, cu Inspectoratul de Jan­darmi Judeţean Iaşi, din cadrul Jandar­meriei Române, cu Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi.

De asemenea, ISJ Iaşi pune la dispoziţie în această perioadă şi un număr de telefon verde, 0800.816.232, la care pot fi clarificate orice aspecte legate de Evaluarea Na­ţională.

Comentarii