Chirica a intrat în PNL, dar încă nu a fost nominalizat oficial pentru Primărie

miercuri, 03 iunie 2020, 02:01
1 MIN
 Chirica a intrat în PNL, dar încă nu a fost nominalizat oficial pentru Primărie

Colegiul Director Judeţean al PNL Iaşi va da binecuvântarea, la sfârşitul lunii, candidaţilor pentru Primăria Municipiului şi pentru Consiliul Judeţean.

Deşi se ştie deja că Mihai Chirica este propunerea pentru Palatul Roznovanu şi Costel Alexe, pentru Casa Pătrată, cel puţin cel de-al doilea a evitat până acum să vorbească public despre intenţia de a intra în cursa pentru preşedinţia judeţului.

În conferinţa de presă comună de la sfârşitul săptămânii trecute, cei doi au spart gheaţa, abordând subiecte care depăşesc limitele municipiului reşedinţă: autostrada A8, şoseaua de centură, dezvoltarea Zonei Metropolitane, parcuri industriale.

Pe de altă parte, conducerea Organizaţiei Municipale a PNL a fost înnoită, cel puţin interimar. Funcţia de preşedinte rămăsese vacantă din martie, după plecarea lui Marius Bodea, iar acum este ocupată de Eduard Boz, consilier local şi avocat în Baroul Iaşi. Secretarul organizaţiei este Daniel Juravle, şef birou la Primăria Iaşi şi membru în Consiliul de Administraţie al Salubris SA.

Comentarii