Cine a fost Robert Hanssen, spionul rus care a provocat cel mai mare dezastru din istoria serviciilor americane de informații

miercuri, 07 iunie 2023, 07:13
3 MIN
 Cine a fost Robert Hanssen, spionul rus care a provocat cel mai mare dezastru din istoria serviciilor americane de informații

Robert Hanssen a fost un spion rus care a provocat cele mai mari pagube pentru FBI din toată istoria agenției, scrie BBC. Fostul agent american, care a murit la închisoare săptămâna aceasta, a dezvăluit secrete Moscovei timp de aproape 20 de ani. Trădarea lui a costat viețile mai multor oameni, potrivit FBI, care a avut nevoie de 300 de agenți pentru a-l prinde. 

Arestarea lui Hanssen în februarie 2001 a trimis unde de șoc în întreaga comunitate a serviciilor de informații, viața sa dublă făcând prima pagină a tuturor ziarelor de la acea vreme. O comisie a FBI care a evaluat cazul lui Hanssen a spus că este „probabil cel mai mare dezastru din istoria serviciilor americane de informații”. Două decenii mai târziu, autoritățile au anunțat că Hanssen a fost găsit mort în celula sa în care își ispășea pedeapsa de închisoare pe viață. Avea 79 de ani și se pare că a murit din cauze naturale. Hanssen a studiat limba rusă la facultate și a început să lucreze pentru FBI în 1976. După doar 10 ani, americanul a început deja să joace rol dublu și să trădeze interesele agenției care l-a angajat. Începând din 1985, Hanssen a avut rolul unei „cârtițe distructive”, infiltrată în guvernul american, care a vândut documente secrete Uniunii Sovietice și, apoi, Rusiei. În tot acest timp, informațiile pe care le-a divulgat au compromis identitatea mai multor spioni sub acoperire.

Trei persoane arestate și două executate de ruși în urma informațiilor divulgate de Hanssen

Acțiunile de spionaj întreprinse de Hanssen au dus la arestarea a trei surse americane și executarea a altor două. Printre documentele top secrete pe care Hanssen le-a predat rușilor s-a numărat și o analiză a încercărilor Uniunii Sovietice de a culege informații despre programele nucleare americane. La schimb pentru că și-a trădat patria mamă, rușii l-au plătit pe Hanssen cu 1,4 milioane de dolari: bani lichizi și diamante în valoare de 600.000 de dolari și alți 800.000 de dolari virați în contul bancar. Hanssen a reușit să activeze pentru o perioadă atât de lungă datorită metodelor sale de spionaj de modă veche. Acesta își alegea locuri ascunse de văzul lumii în care lăsa materiale dorite de ruși, urmând ca mai apoi aceștia să le colecteze fizic de acolo. Hanssen alegea ascunzătorile astfel încât să nu iasă în evidență în niciun fel. Locațiile se găseau în diverse zone din statul Virginia din împrejurimile Washingtonului. Rușii cu care Hanssen intra în contact nu îi cunoșteau identitatea adevărată: acesta se prezenta cu numele Ramon Garcia. Activitățile spionului au continuat mult timp după căderea Zidului Berlinului și după dezintegrarea URSS-ului. Hanssen a încercat să comunice cu rușii până în ultimul moment, când a fost arestat.

Operațiunea FBI prin care Hanssen a fost prins

Oficialii din serviciile de informații au suspectat că există un spion rus printre ei încă din anii '90, dar au avut nevoie de mulți ani pentru a-l găsi pe făptaș. Un agent rus care lucra pentru SUA a obținut dosarul despre omul FBI-ului din Virginia care îi trăda. Agenții americani au descoperit apoi o înregistrare telefonică în care Hanssen vorbea cu rușii care se ocupau de el și amprentele sale lăsate pe pungile de gunoi în care arunca documentele furate. Până în noiembrie 2000, FBI știa cine este „cârtița”, dar mai avea nevoie și de dovezi care să confirme că Hanssen se face vinovat de trădare. FBI a pus la punct un plan prin care Hanssen a fost pus sub supraveghere: l-au transferat din Departamentul de Stat, locul în care muncea, și au creat un job fals la FBI pentru a-l putea monitoriza pe Hanssen. „Ceea ce am vrut să facem a fost să strângem destule dovezi cu care să îl condamnăm, iar obiectivul final a fost să îl prindem în acțiune”, a spus Debra Evans Smith, fostul director asistent adjunct al Diviziei de Contraspionaj al FBI. Până în februarie 2001, 300 de agenți lucrau în operațiunea prin care Hanssen a fost prins.

Mai mult, pe digi24

Comentarii