Ciolacu și Cîmpeanu se bat pe haznalele școlare

luni, 05 septembrie 2022, 10:12
2 MIN
 Ciolacu și Cîmpeanu se bat pe haznalele școlare

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis într-un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar că „toaletele din fundul curţii sunt o ruşine” şi trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană.

„Şcoli şi grădiniţe deschise! Fără restricţii! Aceasta este normalitatea unui început de an şcolar, cu părinţi şi bunici care sunt alături de copiii şi nepoţii lor în prima zi de şcoală! Cu multă emoţie şi speranţă, cu şoapte de încurajare la ureche şi fără separare la gardurile şcolii. Este primul pas pentru a face uitaţi aceşti doi ani grei şi lungi, cu o pandemie extrem de prost gestionată care a lăsat urme adânci asupra copiilor.

Lucrurile s-au schimbat din acest punct de vedere, dar nu este suficient. Trebuie să înţelegem că #RomâniaEducată trebuie să funcţioneze pentru toţi, nu doar pentru elitele privilegiate. Toţi copiii, inclusiv cei din familii cu venituri mici, trebuie să aibă acces la educaţie de calitate”, a scris Ciolacu, luni, pe Facebook.

„Rușine” versus „problemă exagerată”

Acesta a adăugat că investiţiile în infrastructura şcolară sunt esenţiale şi ele trebuie să continue.

„Toaletele din fundul curţii sunt o ruşine şi ele trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană. Dar trebuie să ne asigurăm că toţi copiii vor beneficia de sistemul de educaţie. De aceea, PSD va fi o voce puternică la dezbaterile din Parlament pe tema noilor legi ale educaţiei pentru a corecta orice discriminări şi inechităţi! Succes tuturor în noul an şcolar”, a adăugat Ciolacu.

„Este o problemă exagerată și este legată de multe ori de calitatea Educației. E o problemă importantă, trebuie rezolvată, dar nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, din moment ce mulți dintre noi am făcut performanță învâțând în aceste școli, ea este o dovadă. Dar ea trebuie rezolvată. Clar. Și va fi rezolvată”, a spus recent ministrul Educației. (defapt.ro)

Comentarii