De Business

Punem punctul pe știi

Comercianţii de jucării, amendaţi cu peste două milioane de lei

miercuri, 11 ianuarie 2023, 17:41
2 MIN
 Comercianţii de jucării, amendaţi cu peste două milioane de lei

Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat 343 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste două milioane lei, comercianţilor de jucării din România pentru nerespectarea prevederilor legale privind comercializarea şi siguranţa jucăriilor. Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis miercuri AGERPRES, în perioada 14 – 25 noiembrie 2022, s-au desfăşurat o serie de acţiuni de verificare, la nivelul întregii ţări, ca parte a tematicii naţionale de control referitoare la modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv analiza site-urilor de prezentare şi publicitate. 

Campania a urmărit, în egală măsură, depistarea de jucării periculoase (care nu respectă cerinţele esenţiale de siguranţă) şi transmiterea de noi notificări în cadrul sistemului de alertă RAPEX, dar şi monitorizarea pieţei din România în ceea ce priveşte posibila comercializare a jucăriilor notificate deja prin acest sistem.

"În unele dintre situaţii, joaca a devenit un parcurs cu pericole, în condiţiile în care acestea nu ar trebui să existe. Mă gândesc, ironic, că cel care a adus jucăriile neconforme pe teritoriul României poate fi doar Moş Crăciun, altfel este greu de imaginat că au reuşit operatorii economici să le treacă peste controlul obligatoriu din zonele de vamă sau de frontieră. Lipsa marcajului CE este o abatere flagrantă care trebuie să fie în mod obligatoriu în atenţia tuturor autorităţilor ce pot stopa fenomenul. Atât timp cât aceste produse sunt destinate exclusiv utilizării de către cei mici, mă gândesc că fiecare lucrător în cadrul autorităţilor, care se confruntă cu astfel de importuri, ar trebui să aibă o dublă responsabilitate atât ca părinte, cât şi ca funcţionar public. Am convingerea că, la un moment dat, lupta de culise va înceta în favoarea protejării intereselor consumatorilor. Autoritatea noastră abia aşteaptă să fie din nou desemnată pentru a putea desfăşura acţiuni de control la punctele de intrare în ţară a acestor produse", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, în comunicatul citat.

Astfel, în ceea ce priveşte vânzarea directă, au fost controlaţi 412 operatori economici, iar din punctul de vedere al cantităţii de mărfuri verificate, aceasta s-a ridicat la peste 58.000 de produse, în valoare de circa 2,4 milioane de lei, 71% dintre acestea înregistrând abateri.

Comentarii