Concurs de poveşti la Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi

vineri, 05 februarie 2021, 20:25
2 MIN
 Concurs de poveşti  la Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi a dat startul pentru înscrierile la cea de-a XXIX-a ediţie a Concursul Naţional "Ion Creangă" de creaţie literară – Poveşti, competiţie la care pot participa cetăţenii români care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, Republica Moldova şi Ucraina.

Cei care doresc să îşi testeze talentul literar pot trimite lucrări pe adresa instituţiei ieşene până pe data de 20 martie. Textele trimise pot avea maximum 15 pagini, scrise în programul word şi printate în trei exemplare. Totodată, acestea trebuie să respecte o serie de specificaţii legate de mărimea fontului şi spaţierea dintre rânduri.

 Textele pot fi trimise doar în format fizic, urmând să fie însoţite de un motto. De asemenea, separat, numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mailul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea "Poveşti scrise de copii", "Poveşti scrise de adolescenţi", sau "Poveşti scrise de adulţi". Textele care nu vor respecta aceste rigori vor fi descalificate. În plicul trimis va trebui inserat şi un CD cu formatul electronic al lucrărilor.

Premiile vor fi anunţate în cadrul Zilelor Bojdeucii, eveniment desfăşurat în perioada 14-15 aprilie. În cadrul evenimentului va fi lansat şi volumul "Poveştile de la Bojdeucă", cu textele autorilor premiaţi la ediţia din anul 2020. Anul viitor vor fi publicate texele câştigătoare din acest an.

Competiţia este organizată pe trei secţiuni, la cea pentru copii putându-se înscrie persoane cu vârsta între 7 şi 14 ani, la adolescenţi, elevi cu vârsta între 15 şi 19 ani, iar la adulţi, persoanele peste 20 ani.

Comentarii