Conferinţă la Iaşi – Cum a afectat pandemia fenomenul obezităţii la copii

Specialişti din mai multe ţări îşi vor împărtăşi experienţele pe această temă.

marți, 01 iunie 2021, 01:50
1 MIN
 Conferinţă la Iaşi – Cum a afectat pandemia fenomenul obezităţii la copii

În perioada 4-5 iunie va avea loc, online, o conferinţă internaţională care atacă subiectul obezităţii infantile şi evoluţia acesteia pe perioada pandemiei de COVID-19 – „Evoluţia obiceiurilor în familie”. Participarea este gratuită la evenimentul ce are loc sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF), cu condiţia înscrierii în prealabil până la data de 2 iunie.

„În timpul pandemiei COVID-19, familiile şi-au schimbat obiceiurile în ceea ce priveşte dieta, activitatea fizică, munca şi relaţiile sociale. Pentru mulţi oameni, aceste modificări au dus şi la creşterea în greutate. Cum vor fi copiii afectaţi de aceste noi obiceiuri în viitor? Specialiştii implicaţi în dezvoltarea şi monitorizarea programelor şcolare sau comunitare din mai multe ţări îşi vor împărtăşi experienţa şi vor propune noi strategii pentru prevenirea obezităţii infantile în era post-pandemică”, au prezentat reprezentanţii UMF manifestarea ce va avea loc. Aceştia au specificat faptul că şi Comisia Europeană sprijină acest eveniment prin faptul că a acordat deja premiul I oraşului Iaşi pentru programul Traista cu sănătate pentru iniţiativa „de a promova un stil de viaţă sănătos în rândul copiilor”.

Comentarii