De Sănătate

Punem punctul pe știi

Conferinţă naţională de obstetrică şi ginecologie la Iaşi

miercuri, 04 mai 2022, 01:50
2 MIN
 Conferinţă naţională de obstetrică şi ginecologie la Iaşi

Peste 350 de specialişti în obstetrică şi ginecologie din toată ţara vor participa zilele acestea la manifestarea Zilele Medicale „Vasile Dobrovici”. Evenimentul se va desfăşura în perioada 5 -7 mai 2022 în format hibrid, o parte dintre participanţi vor fi prezenţi la Iaşi fizic, iar ceilalţi vor participa online.

Până săptămâna trecută erau înscrişi 230 de specialişti care vor veni fizic la Iaşi şi 120 care vor intra online. Temele principale care vor fi abordate sunt: „Infecţia în Obstetrică” şi „Chirurgia minim invazivă în Obstetrică-Ginecologie”. La ediţia din acest an a conferinţei vor participa lectori din străinătate care vor susţine workshopuri, fiind vorba despre specialişti din Franţa, Cipru şi Slovenia. Evenimentul va începe astfel de pe data de 5 mai cu două cursuri preconferinţă: „Training în endoscopie ginecologică (laparoscopie şi histeroscopie)” şi „Curs de Ecografie Doppler”.

„Vor fi foarte multe prezentări pe domeniile de laparoscopie şi histeroscopie, fiind teme moderne şi acutale. Va fi de asemenea un bun prilej pentru specialiştii care fac laparoscopie şi histeroscopie să afle ce se face şi în restul ţării. Faţă de alte ediţii, acum s-a organizat şi o manifestare a şcolilor doctorale ale universităţilor de medicină din România, din Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti. Sunt doctoranzi în obstetrică-ginecologie care vor prezenta cercetările făcute din tema lor de doctorat”, a precizat prof. dr. Răzvan Socolov, preşedintele conferinţei „Zilele Medicale «Vasile Dobrovici»”.

Manifestarea şcolilor doctorale va avea loc în cursul zilei de sâmbătă, 7 mai. Conferinţa este acreditată cu 12 puncte de educaţie medicală continuă de către Colegiul Medicilor din România.

Comentarii