COMUNICAT DE PRESĂ

Controale intensificate cu aparatele radar pe drumurile din Iași zilele acestea

joi, 13 decembrie 2018, 13:17
1 MIN
 Controale intensificate cu aparatele radar pe drumurile din Iași zilele acestea

Având în vedere creşterea valorilor de trafic din perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, poliţiştii ieșeni acţionează, cu efective mărite, pentru prevenirea accidentelor rutiere, vizând combaterea principalelor cauze generatoare.

În perioada 13 decembrie – 14 decembrie se va acţiona, pe raza județului Iaşi, atât pe drumurile naţionale şi europene care tranzitează judeţul, cât și în localități.

Poliţiştii rutieri sunt prezenţi în trafic cu aparatele radar din dotarea I.P.J. Iaşi, pentru a putea preveni accidentele rutiere generate de nerespectarea regimului legal de viteză.

"De asemenea atragem atenţia pietonilor să traverseze strada în mod regulamentar şi după o asigurare prealabilă, iar șoferilor le recomandăm să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni", transmit reprezentanții IPJ Iași.

Se acţionează cu efective mărite, în specialpe sectoarele de drum unde se înregistrează valori crescute ale traficului, în vederea asigurării fluenţei traficului rutier.

Poliţia ieşeană vă doreşte drum bun!

Comentarii