Un raport medico-legal arată faptul că nu preotul ar fi vinovat

Copilul care a murit în februarie imediat după botez nu s-ar fi înecat

joi, 06 mai 2021, 01:50
2 MIN
 Copilul care a murit în februarie imediat după botez nu s-ar fi înecat

Iustin, bebeluşul din Suceava care a murit pe 31 ianuarie, la scurt timp după ce a fost botezat, ar fi avut alte probleme medicale. Presa locală din Suceava scrie că raportul amplu realizat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală din judeţul vecin arată că pruncul a suferit o moarte „non-violentă”, care s-a datorat insuficienţei respiratorii „pe fondul unei pneumonii interstiţiale”. 

În raportul publicat de Monitorul de Suceava se face trimitere la faptul că moartea s-ar fi datorat „insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă sindromului de detresă respiratorie acută instalat pe fondul pneumoniei interstiţiale, complicată în evoluţie cu bronhopneumonie severă la un nou-născut prematur şi nevaccinat. Concluzia este că afecţiunile pe care le prezenta copilul (pneumonie interstiţială, cel mai probabil de etiologie virală, complicată în evoluţie cu bronhopneumonie formă severă), prin gravitatea lor, au fost sigur şi direct letale”, se precizează în articolul publicat în presa suceveană.

Asta în condiţiile în care concluziile preliminare din luna februarie, la câteva zile de la moartea micuţului, ar fi arătat că acesta a murit înecat, inhalând lichid care a fost descris la momentul respectiv ca fiind apă. De altfel, în urma acestor concluzii preliminare, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava a demarat o ancheta în care a fost cercetat preotul care a săvârşit botezul. Surse din Institutul Medical Legal din Iaşi au precizat însă pentru „Ziarul de Iaşi” că raportul final al autopsiei nu este încă gata.

Cei de la Suceava au trimis la Iaşi mai multe probe de la nivelul plămânului care urmează a fi analizate în laboratoarele mai performante din capitala Moldovei, iar rezultatele vor fi trimise pentru concluziile finale în perioada următoare. În orice caz, Monitorul de Suceava scrie că părinţii contestă raportul în forma sa actuală, fiindcă nu s-a r fi stabilit nicio legătură de cauzalitate între botez şi stopul cardiorespirator, deşi acesta a intervenit la scurt timp după ce copilul a fost scos din apă.

Comentarii