Cozi uriaşe pe şoseaua Bucium. Se blochează iar jumătate de oraş? – FOTO

marți, 21 noiembrie 2023, 07:55
3 MIN
 Cozi uriaşe pe şoseaua Bucium. Se blochează iar jumătate de oraş? – FOTO

O coadă imensă de maşini s-a format din nou marţi dimineaţă pe șoseaua Bucium.

La primele ore, şoferii şi-au arătat nemulţumirea de faptul că în intersecţia de la bd. Poitiers încă se efectuau lucrări, deși programul stabilit de municipalitate era că se va lucra doar noaptea. Pe de altă parte, firma constructoare a anunțat închiderea accesului din Bucium spre strada Trei Fântâni timp de o lună.

Pe șoseaua Bucium, coada se întindea la primele ore ale dimineţii până după zona Școlii „Veronica Micle” și a podului peste Vămășoaia, conform participanților la trafic.

„Am plecat acum o oră și 15 minute din zona motelului Bucium și am prins coada la podul Vămășoaia. Acum, abia am ajuns la Mol (ora 7.45, n.r.). De regulă, la momentul în care am prins coada la podul Vămășoaia trebuia să fi ajuns deja în zona Lidl”, ne-a declarat un șofer prins în traficul de pe șos. Bucium. Acesta a adăugat că circulația rutieră din această dimineață va provoca cel puțin o oră întârziere față de zilele obișnuite.

„Zona Bucium-Vișan blocată! Se lucrează în timpul zilei contrar celor convenite și comunicate publicului larg. Lipsa comunicării din partea autorităților naște monștri, adică congestie, nervi și afectează pe termen scurt activitățile economice. «Traficul suntem noi» însă deciziile de politică publică sunt ale autorităților locale la pachet cu lipsa de transparență și comunicare prealabilă”, a spus Adrian Covăsnianu, activist civic în asociațiile care militează pentru construirea de autostrăzi.

„În intersecția Bucium – Poitiers, am observat că erau câțiva muncitori care nici măcar nu aveau un supraveghetor – polițiștii le spuneau să-și strângă sculele și să plece efectiv pentru că nu era nimeni care să-i coordoneze”, a povestit un alt șofer.

Potrivit unor surse consultate de ZDI, ApaVital a propus de la început ca în zonă să se lucreze noaptea, dar reprezentanţii municipalităţii s-au împotrivit pe motiv că vor fi deranjați riveranii şi au cerut să se lucreze ziua. Abia după ce a apărut blocajul de lunea trecută, Primăria a impus constructorului, adică celor de la Conest, lucrul de noapte.

Reamintim că săptămâna trecută, luni, jumătate din arterele principale ale Iaşului au fost blocate ore în şir tot în partea de sud a oraşului.

Precizările Conest:

“Compania noastra își dorește să vă țină la curent cu informații importante legate de proiectul ,,Extinderea sistemului de apă și canalizare în zona metropolitană a Municipiului Iași – zona Sud – Lot 1".

În perioada 20 noiembrie 2023 și 22 decembrie 2023, vor fi impuse restricții de trafic pe strada Trei Fântâni, tronsonul cuprins între intersecția cu șoseaua Bucium și Raul Vamasoaia, din cauza lucrărilor pentru aducțiunea de apă a proiectului menționat.

Lucrările vor afecta partea carosabilă, ocupând banda destinată sensului de circulație str. Trei Fântâni către sos. Bucium. Pentru a minimaiza inconvenientele, vă rugăm să luați în considerare următoarele restricții de trafic:

– Accesul de pe șoseaua Bucium și bulevardul Poitiers pe strada Trei Fântâni va fi interzis. Conducătorii auto sunt încurajați să folosească varianta ocolitoare: bulevardul Socola → strada Bucium → Calea Chișinăului → bulevardul Virgil Sahleanu către șoseaua Iași – Tomești.

– Circulația rutieră pe sensul de mers din direcția Tomești – str. Trei Fântâni către intersecția cu sos. Bucium va fi dirijată pe contrasens.”

Comentarii