Cu metaversul prin lume

Viaţa în lumea virtuală şi dacă ar trebui reglementate reţelele sociale, aceasta este tema de sfârşit de an pe care am propus-o colaboratorilor paginii de „Opinii” a „Ziarului de Iaşi”. Dincolo de încercarea de a ieşi dintr-o criză de imagine printr-o strategie de rebranduire, „Meta” lui Zuckerberg prefigurează o nouă vreme a reţelelor sociale. Realitatea virtuală va fi parte a experienţelor noastre de zi cu zi. La sfârşitul anului 2015, ziarul nostru a fost însoţit, în ediţie limitată, de ochelari speciali, 3D, care puteau fi folosiţi, împreună cu telefoanele smart, de aplicaţii de virtual reality. I-am utilizat, îmbinându-i cu o aplicaţie din secţiunea de VR a The New York Times, şi am reuşit astfel să fac o excursie virtuală în Antarctica, la bordul unui elicopter de cercetare. A fost o experienţă grozavă.

Dar lumea virtuală are şi o faţă deloc plăcută. Reţelele sociale sunt printre cauzele principale ale divizării societăţilor vestice şi nu numai. Efectul de „bulă” produce consecinţe nu numai la nivel social, ci şi individual. Oameni tot mai radicalizaţi, mai puţin empatici şi plini de sine populează acum spaţiul virtual. Vorba dură, injuria, intransigenţa se manifestă deseori la nivel direct proporţional cu lipsa de înţelegere a fenomenelor despre care se discută. Nu puţine sunt cazurile în care reţelele sociale au fost folosite de grupuri care se ocupă de traficul de persoane, de droguri sau alte reţele criminale. Apărătorii reţelelor susţin însă că acelaşi lucru se poate spune şi despre produse mai domestice, care sunt acceptate atât în discuţia publică, cât şi în viaţa de zi cu zi. Diferenţa pare să stea în caracterul invaziv al acestora din urmă, al designului intruziv şi care urmăreşte să creeze adicţie. Pare a fi mult mai simplu să te fereşti de un individ înarmat care îţi vrea răul decât de un algoritm creat de o mie de specialişti în inginerie informaţională, neuroştiinţe, psihologie etc. care spun că lucrează spre binele tău. Lumea virtuală este ca aceea a gaming-ului, în care poţi ucide zeci de inamici fără regrete.

Să adăugăm la acestea apetitul giganţilor în a-şi devora concurenţa, cumpărând sau replicând tot ce pare ameninţător. Exemplul Facebook, care a cumpărat Whatsapp şi Instagram şi a copiat în bună măsură Snapchat este lămuritor. Start-up-urile care pot aduce concurenţa pe piaţă sunt astfel asimilate întreprinderilor deja existente, oferindu-le acestora un spaţiu destul de confortabil de dominare a pieţei. Monopolurile naţionale au fost înlocuite de monopoluri globale, care fixează preţurile şi plătesc deseori taxe în alte locuri decât în acelea în care fac profiturile. Este imposibil, de exemplu, pentru cineva din România – dar discuţia este valabilă pentru aproape toate ţările – să concureze cu Facebook şi Google. Acestea au deseori strategii de preţuri şi cotă de piaţă cu consecinţe devastatoare. Sunt impredictibile şi nu dialoghează. Puterea lor a sugerat guvernelor lumii strategii de dominare autoritară a spaţiului public. De aici, dar nu numai, şi mişcarea unor ţări precum China şi Rusia de a se decupla de la internetul global şi de a-şi forma propriile reţele controlate politic.

Este de aşteptat de aceea ca discuţii consistente privind reglementarea reţelelor sociale şi a întreprinderilor adiacente să vizeze tocmai aspectele comerciale şi monopoliste. Interzicerea achiziţionării concurenţei ar putea fi un prim pas. În ceea ce priveşte conţinutul – în special după dezvăluirile făcute de Frances Haugen de la Facebook – ne putem aştepta la o cerere crescândă de transparentizare a algoritmilor, precum şi un cadru mai rigid de stocare şi folosire a datelor personale. Caracterul neutru al platformelor sociale va fi pus tot mai mult în discuţie, câtă vremea moderarea prin algoritmi, dar şi prin personal uman, va fi tot mai frecventă. Odată cu aceasta se va discuta despre responsabilităţile induse de aceste moderări, atât în ce priveşte blocarea unor conturi, cât şi permiterea altora. Însăşi dogma de bază a lumii virtuale, neutralitatea internetului pe ansamblu, a început a fi chestionată serios.

Ce alegem, prin urmare? O lume virtuală, fără restricţii, un net liber şi sălbatic, dominat doar de piaţă şi autocorecţie? Reglementare? Vom ajunge până acolo încât să avem gardieni ai internetului, reguli de comunicare şi pedepse pentru cei care le încalcă? Cum am putea reglementa, şi mai ales cum am putea aplica regulile unei minime civilizaţii, fără a genera abuzuri sau a crea structuri care ele însele ar putea degenera? Iată întrebări de răspunsurile la care poate depinde evoluţia lumii de mâine.