Cum au fost convinși locuitorii unui județ să nu arunce deșeurile pe câmp sau să le ardă

joi, 10 februarie 2022, 12:18
2 MIN
 Cum au fost convinși locuitorii unui județ să nu arunce deșeurile pe câmp sau să le ardă

Când a aderat la Uniunea Europeană, România a promis că fiecare cetățean va colecta selectiv deșeurile, astfel încât o parte cât mai mare din acestea să fie reciclate. Bihorul este unul dintre puținele județe din țară cu un SMID funcțional, ba care chiar dă roade: în numai un an de la implementare, rata de reciclare în județ a ajuns la 30%. Mare pentru România, dar totuși mică pentru Europa, așa că autoritățile județene pregătesc reguli și mai stricte.

Din 2007, SMID a adus în Bihor fonduri nerambursabile în valoare de 155 milioane lei. Banii s-au cheltuit pentru închiderea vechilor gropi de gunoaie, construirea unor stații de sortare și de transfer a deșeurilor, achiziția de echipamente și containere și amenajarea unei stații de tratare mecano-biologică, unde deșeurile reziduale să fie la rândul lor sortate și „curățate”, înainte de a fi depozitate.

Spre deosebire de alte județe, Bihorul n-a avut nevoie și de un depozit ecologic de deșeuri, deoarece la marginea Oradei funcționează unul încă din 2004.

Ce a însemnat SMID, concret, pentru bihoreni? O schimbare radicală a felului în care privesc deșeurile. Dacă în Oradea colectarea separată era implementată încă din 2010, în multe din satele județului singura dilemă a localnicilor legată de gunoaie era dacă să le ardă în fundul curților sau să le arunce pe câmpuri…

Cu excepția stației TMB (de tratare mecanico-biologică a deșeurilor), care încă nu are un operator delegat, SMID a demarat în septembrie 2020, când bihorenii au fost somați să încheie contracte cu firmele de salubritate selectate în urma licitațiilor pentru toate cele 7 loturi în care județul a fost împărțit. A fost momentul în care până și locuitorii ultimului cătun au aflat că locul gunoaielor este în autogunoiere; mai mult, că „gozurile” sunt de mai multe feluri, iar ei trebuie să le separe.

SMID Bihor se aplică în trei scenarii: unul pentru Oradea, unde deșeurile se colectează în 3 fracții (reciclabile, biodegradabile și reziduale), unul cu 5 fracții pentru celelalte orașe din județ (plastic și metal, hârtie și carton, sticlă, deșeuri biodegradabile, respectiv deșeuri reziduale) și unul cu 4 fracții pentru mediul rural (unde nu se aruncă separat deșeurile vegetale).

Toți cetățenii au primit pubele și saci pentru fiecare fracție de deșeuri. Dimensiunea lor a fost un detaliu important: în locul unor pubele încăpătoare, în care ar fi putut înghesui toate gunoaiele, pentru deșeurile reziduale bihorenii au primit recipiente mici (de 40 sau de 60 litri) astfel încât, dacă nu sortează, nu le sunt suficiente pentru o săptămână.

Aflați amănunte de pe presshub.ro.

Comentarii