Cum e posibil un stat minimal? (1)

Ca orice alt tip de stat, statul minimal este un furnizor de bunuri. El oferă tuturor cetăţenilor săi două tipuri distincte de bunuri: protecţie faţă de agresiunile care pot fi comise împotriva comunităţii tuturor cetăţenilor săi şi, pe de altă parte, protecţie faţă de agresiunile care pot fi comise împotriva fiecărui cetăţean luat ca individ distinct de toţi ceilalţi. Cu alte cuvinte, statul minimal îşi derivă legitimitatea din chiar dubla sa funcţie de protecţie: clasa tuturor indivizilor este protejată de agresiune cu ajutorul unei armate, iar indivizii, fiecare în parte, sunt protejaţi prin sistemul de legi şi de tribunale, ca şi prin serviciile de poliţie.

Acum, există două tipuri diferite de argumente prin care putem justifica un stat minimal. Un prim tip de argument este de natură economică. Spuneam la început că orice stat, inclusiv statul minimal, este un furnizor de bunuri. Dar economiştii fac o distincţie între bunurile private şi cele publice. Un bun privat este un bun aflat în proprietatea privată a cuiva. El este un bun partiţionabil, în sensul că diferiţi indivizi pot deţine în proprietate privată diferite cantităţi din bunul respectiv. Pe o piaţă liberă, pâinea este, de exemplu, un bun privat.

Prin contrast, un bun public este un bun aflat în proprietate publică. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că “publicul” plăteşte direct producţia respectivului bun şi, pe de altă parte, că acest bun este oferit publicului de către un furnizor unic.

Distincţia mi se pare netă. Un bun privat este un mijloc util în atingerea unui scop. Transferul de bunuri private pe o piaţă liberă înseamnă tocmai acest lucru: că indivizii îşi transferă unii altora mijloace pe care le consideră utile în atingerea propriilor scopuri. Prin contrast, un bun public este un scop comun, un scop considerat dezirabil de toţi indivizii, care finanţează astfel producţia respectivului bun şi care conferă unui agent diferit de ei autoritatea de a reglementa furnizarea bunului public. Tocmai de aceea un bun public este netransferabil şi nepartiţionabil: fiind un scop şi nu un mijloc, nu poate exista o piaţă pentru el; în plus, dacă în ceea ce priveşte mijloacele, are sens să spunem că un individ deţine sau poate deţine mai mult dintr-un anumit mijloc decât un altul, a spune că un individ deţine sau poate deţine mai mult dintr-un anumit scop decât un alt individ e lipsit de sens.

Odată facută această distincţie, devine evident că nici un stat nu este un întreprinzător – un producător şi un furnizor de bunuri private. Dimpotrivă, orice stat este un furnizor de scopuri comune, a căror producţie şi furnizare este finanţată de toţi cetăţenii săi. Cu alte cuvinte, orice stat este un furnizor de bunuri publice. Dar dacă bunurile publice sunt scopuri comune, ele presupun consensul. Şi cu cât un stat va furniza mai multe bunuri publice, cu atât îi va fi mai greu să obţină şi să menţină acest consens. Ceea ce înseamnă că statul minimal, care furnizează două şi numai două bunuri publice, este cel mai funcţional tip de stat.

Pe de altă parte, cum bunurile publice sunt netransferabile, nu poate exista o piaţă pentru ele. Iar imposibilitatea existenţei unei pieţe implică imposibilitatea calculului economic. Ceea ce înseamnă că atât costurile de producţie a bunurilor publice, cât şi cele legate de furnizarea acestor bunuri sunt arbitrare. Cu alte cuvinte, astfel de bunuri sunt iraţionale. Prin urmare orice stat, în calitate de furnizor de bunuri publice, este iraţional. Statul nu este, asa cum vroia Hegel, întruparea Raţiunii, ci dimpotrivă, un factor de iraţionalizare. Şi, cum statul minimal este furnizorul celui mai mic număr de bunuri publice, el este cel mai putin iraţional dintre toate. Altfel spus, el este statul care restrânge cel mai puţin capacitatea indivizilor de a-şi dezvolta comportamente raţionale şi de a învaţa să negocieze cu viitorul lor prinîincercare şi eroare.

Un al doilea tip de argument prin care este justificat statul minimal e de natură politică. Mai precis, el derivă din caracterul moralmente dezirabil al guvernării de tip republican. Într-un sens, republicanismul înseamnă prezenţa în fruntea statului a unui preşedinte. Din acest punct de vedere, republica se opune monarhiei. Într-un regim monarhic, guvernamantul este proprietatea privată a regelui; într-un regim republican, guvernământul este o proprietate publică, pe care preşedintele o administrează. Într-un alt sens al termenului, republicanismul înseamnă guvernarea cu consimţământul celor guvernaţi. Şi, din acest punct de vedere, republica se opune imperiului. Ei bine, statul minimal este singurul tip de stat compatibil cu o formă de guvernământ propriu-zis republicană (adică este singurul tip de stat compatibil cu republicanismul in ambele sensuri ale acestui termen).

Pentru că, aşa cum arătam mai sus, statul minimal e statul cu capacitatea cea mai ridicată de a construi si de a menţine pe termen lung consensul cu privire la scopurile comune ale tuturor cetăţenilor săi. Cum protecţia faţă de agresiune este un scop pe care orice individ îl are atât timp cât agresiunea este o posibilitate plauzibila, acest tip de protecţie poate deveni cu uşsurinţă un scop comun al indivizilor. Consensul cu privire la protecţia faţă de agresiunea împotriva clasei tuturor indivizilor şi la protecţia împotriva agresiunii faţă de indivizii ca atare este unul minimal. El este acel tip de consens necesar şi suficient statului minimal. Datorită lui, fiecare individ în parte consimte să fie guvernat, ceea ce înseamnă că forma de guvernamânt va fi una republicană.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist