Cum i-a umilit Gianina din Las Fierbinţi pe angajaţii lui Gigi Becali

vineri, 18 august 2023, 15:47
1 MIN
 Cum i-a umilit Gianina din Las Fierbinţi pe angajaţii lui Gigi Becali

Joi seară, FCSB a fost bătută și de Las Fierbinți, nu doar de Nordsjaelland, în preliminariile Conference League.

 

Telespectatorii au preferat să-i vadă în reluare pe Bobiță, Gianina și Celentano decât să urmărească echipa lui Gigi Becali în partida de pe arena „Right to Dream Park”, din Farum, Danemarca, care s-a încheiat cu 2-0 pentru gazde.

Conform prosport.ro, meciul roș-albaștrilor a fost transmis de postul TV Antena 1, în intervalul 20:00 – 21:52, fiind vizionat la nivel național de 765.000 persoane. Cu această audiență, partida care a avut-o în prim-plan pe FCSB s-a clasat doar pe locul 5 în topul preferințelor românilor.

În schimb, lider autoritar în clasamentul audiențelor a fost postul rival, PRO TV, care a transmis în reluare un episod al celebrului serial Las Fierbinți. La nivel național, românii au preferat în număr de 1.23 milioane să îi urmărească pe Bobiță și Celentano, în detrimentul lui Florinel Coman și Darius Olaru.

Comentarii