Cum se prezintă acum proiectul A8? Apropierea alegerilor adună candidaţii în jurul său

marți, 02 iunie 2020, 01:59
3 MIN
 Cum se prezintă acum proiectul A8? Apropierea alegerilor adună candidaţii în jurul său
După ce liberalii vechi şi noi au spart gheaţa în week-end, ieri a fost rândul aripii politice a uneia dintre asociaţiile pro-autostradă. Cum se prezintă proiectul A8 în acest moment?

„Anumite formaţiuni politice care sunt la putere în diverse moduri – ori prin consilii judeţene, ori chiar la guvrnare – au început să vopsească gardul, cum de altfel o fac de peste 30 de ani. Vedem că toată lumea se pune la masă şi începe să spună că în foarte scurt timp vor lansa proiecte importante pentru comunitate, care zac de ani şi ani prăfuite prin cine ştie ce sertare“, a prezentat Ionel Apostol, preşedintele Împreună pentru Moldova, adversarii politici ai partidului său.

Mai direct, Cătălin Urtoi, vicele partidului, i-a reproşat primarului Mihai Chirica „reuşita distrugerii în 30 de secunde a o muncă a societăţii civice, a ieşenilor care cred în proiectul autostrăzii A8“.

Mai mult, „dumnealui nici nu cunoaşte stadiul proiectelor“, a spus Urtoi, subliniind că documentaţia viitoarei artere Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş este mai avansată decât cea a proiectului Bacău-Braşov.

Pe de altă parte, liderul formaţiunii regionale nu şi-a ascuns temerea că actualizarea studiului de fezabilitate pe segmentul Tg. Mureş-Tg. Neamţ va fi prelungită. „Ar trebui să ştim, până la 25 ianuarie 2021, care este traseul viitoarei autostrăzi şi ce cost implică. Am informaţii că în acest moment se tergiversează execuţia şi n-aş vrea să ne trezim în luna august că se cer nişte amânări în aşa fel încât în 25 ianuarie să nu avem finalizat acest studiu“, a declarat Cătălin Urtoi.

Săptămâna trecută, liderul PNL Iaşi anunţa lansarea, în iulie, a licitaţiei pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic al tronsonului Iaşi-Tg. Neamţ. „După alte 18 luni, vom reuşi să punem şi excavatorul în această autostradă“, a adăugat Costel Alexe.

În ce stadiu se află acum proiectul autostrăzii?

„Studiile geotehnice se efectuează pe aliniamentul autostrăzii A8, tronsonul Tg. Mureş-Ditrău-Tg. Neamţ în cadrul proiectului de revizuire a SF. La finele lunii mai 2020, studiile geotehnice sunt realizate în procent de circa 30-40 la sută“, a anunţat, zilele trecute, Adrian Covăsnianu, vicepreşedinte al asocia­ţiei civice Moldova Vrea Autostradă şi consilier onorific pentru acest proiect la Ministerul Transporturilor.

Şi Petru Movilă, iniţiatorul Legii Autostrăzii Unirii, a reluat recent ordinea priorităţilor din Master Planul General de Transport: tronsonul Tg Neamţ-Iaşi-Ungheni pe poziţia 5 şi segmentul Tg Neamţ-Tg.Mureş pe poziţia 8. Autostrada Bacău-Braşov se afla pe locul 10 din 11 poziţii, deoarece era pe reţeaua secundară de coridoare europene, aminteşte deputatul ieşean. „Astăzi, este deja semnat contractul de către CNAIR cu o durată de 30 luni pentru realizarea studiului de fezabilitate (18 luni), a proiectului tehnic (8 luni) şi pentru asistenţă tehnică (4 luni)“, a afirmat Movilă.

„Cum a fost posibil ca, de pe locul 10, Autostrada Bacău-Braşov să treacă în faţa tronsoanelor de pe A8? Cum a fost posibil ca tronsonul Tg.Neamţ-Iaşi să fie blocat la Comisia Naţională de Prognoză timp de peste 18 luni? Astăzi, pesediştii, şi nu numai ei, trebuie să recunoască realitatea şi să mai tacă. Din păcate, acest proiect, Autostrada Unirii, pentru unii este doar un vehicul electoral“, a subliniat, în final, Petru Movilă, amintind, la rândul lui, că detaliile procedurale pentru segmentul Ungheni-Tg. Neamţ vor fi bătute în cuie vara asta.

Comentarii