Cum va fi vremea în Moldova în următoarele două săptămâni. Când se încălzeşte

luni, 06 februarie 2023, 22:10
1 MIN
 Cum va fi vremea în Moldova în următoarele două săptămâni. Când se încălzeşte

Vremea va fi geroasă în toată țara în această săptămână, cu temperaturi minime care vor atinge minus 18 – minus 20 de grade. Din 12-13 februarie însă se va încălzi semnificativ, iar temperaturile vor ajunge la 10-11 grade, conform meteorologilor.

În Moldova, până spre finalul primei săptămâni, valul de frig va persista, astfel că se vor înregistra maxime termice de -3…2 grade, iar nopțile vor fi local geroase, cu temperaturi minime în medie de -14…-8 grade.

Începând din 12 februarie, vremea se va încălzi treptat, devenind chiar ușor mai caldă decât normal la mijlocul lunii februarie, în special în orele amiezilor când vor fi 6…9 grade, iar în cursul nopților temperatura aerului va coborî la valori de -4…0 grade, mediat regional.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar; în primele zile și în jurul datei de 11 februarie pe spații mici, trecător, vor fi ninsori slabe, iar probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere după data de 16 februarie.

Comentarii