De ce la Oţeleni şi Dumeşti se pot organiza alegeri anticipate, iar la Sireţel şi Tg. Frumos, nu

vineri, 23 februarie 2018, 02:50
1 MIN
 De ce la Oţeleni şi Dumeşti se pot organiza alegeri anticipate, iar la Sireţel şi Tg. Frumos, nu

În două comune ieşene, Oţeleni şi Dumeşti, pot fi organizate alegeri parţiale pentru ocuparea funcţiei de primar. La Dumeşti, ordinul prefectului emis pentru încetarea mandatului de primar nu avea cum să fie contestat (fostul edil fiind închis în urma unei condamnări definitive), iar, la Oţeleni, instanţa a respins contestaţia fostului primar, ordinul rămânând definitiv zilele trecute. 

Prefectura a transmis aceste date către Autoritatea Electorală Per­manentă şi către Ministerul Afacerilor Interne, în vederea stabilirii datei de organizare a alegerilor parţiale. În judeţ, mai există însă două situaţii deosebite, în care primarii – ambii condamnaţi şi, prin lege, incompatibili cu funcţiile deţinute – continuă să ocupe fotoliile de edil-şef. Este vorba de Ionel Vatamanu, primarul din Tg. Frumos, şi de Gheorghe Ancuţa, primarul comunei Sireţel, ambii condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare. Cei doi continuă să vină la serviciu, profitând de o găselniţă legislativă pe care tot Parlamentul n-a fost în stare să o repare de mai bine de un an. Prefectul nu poate să emită acel ordin de încetare înainte de termen a mandatului decât pe baza unui referat întocmit de secretarul primăriei. Articolul 16 al Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, care stabileşte acest lucru, nu prevede însă şi un termen. În ambele cazuri, a fost sesizată comisia de disciplină a secretarilor de comune. Totodată, Instituţia Prefectului a formulat plân­gere la organele competente pentru a cerceta eventualele încălcări ale legii. 

 

 

Comentarii