De la distanţare socială la distanţare cosmică

Recent am citit în presa de specialitate că noii adepţi ai teoriei lui Darwin sunt de părere că programul conform căruia a evoluat specia umană, dar şi celelalte specii, ar trebui să sufere anumite modificări. Şi anume: plecând de la reproducerea asexuată la reproducerea sexuată, ei au tras concluzia că prima categorie a pierdut considerabil teren în faţa celei de-a doua, dar că a sosit momentul de răscruce al omenirii pentru a întoarce natura, inclusiv natura umană, înapoi pe calea cea dreaptă. Reamintim că reproducerea sexuată este procesul de înmulţire a organismelor biologice (unii filozofi de orientare post-modernistă susţin că în eter există şi organisme ontologice care se înmulţesc practicând amorul platonic prin transferul ideilor de la un corp la altul şi înapoi) prin organe sexuale. Reproducerea sexuată a regnului animal fiind ca procesul prin care ovulul şi spermatozoidul, proveniţi de la doi indivizi de sex opus, se contopesc şi dau naştere unui nou organism. În general, reproducea animalelor se realizează în natură prin acuplare, iar cea a plantelor prin polenizare. În natură există ovule foarte diferite ca formă, dimensiuni sau culoare. Iar reproducerea asexuată are loc prin diviziune ca în cazul organismelor unicelulare cum sunt amibele sau prin fisiune binară ca în cazul viruşilor. În cazul plantelor, reproducerea asexuată se produce prin bulbi sau prin butaşi, dar şi prin alte metode, atunci când apare un nou individ pe corpul mamă.

Noii adepţi ai teorie darwiniste vor să întoarcă regnul vegetal şi cel animal spre un singur timp de reproducere, cel asexuat.

Experienţele făcute pe gândacii Colorado şi pe şoareci de laborator au dat rezultate încurajatoare pentru a fi continuate şi pe alte grupe de animale, pe macaci şi, bineînţeles, pe diverşi reprezentanţi ai specie umane.

Plecând de aici, noii adepţi ai teoriei darwiniste au ajuns la concluzia că singura şansă de supravieţuire a speciei umane, poate şi a altor specii, e întoarcerea la modul de reproducere a organismelor unicelulare la scara întregului mapamond.

Cum în timpul procesului evoluţiei, conform teoriei lui Darwin, organele folosite se dezvoltă, iar cele nefolosite se atrofiază, noii adepţi au propagat – şi asta în perioada pandemiei – ideea sexului de la distanţă, a sexului virtual şi a onaniei în masă stimulată de imagini virtuale. Scopul lor nedeclarat e să obţină o nouă rasă umană, având ca pe punct de plecare androginii descrişi de Platon în Banchetul.

Specialiştii consideră că prin izolare şi prin exacerbarea imaginativă a actului sexual, conform teoriei evoluţioniste, organele nefolosite se vor atrofia, iar cele exacerbate pe cale imaginativă se vor dezvolta luând locul celor existente. Astfel, printr-un autoerotism practicat la scară largă, se vor produce mutaţii interesante, partea masculină devenind feminină şi partea feminină masculină. În momentul însă în care actul autoerotic se va desfăşura în continuare într-un ritm accelerat, se va produce, ca un efect al imaginaţiei colective acţionat asupra corpului uman, alte mutaţii şi metamorfoze, astfel încât persoana în cauză se va transforma într-un androgin perfect, înzestrat atât cu organe de reproducere masculine, cât şi feminine.

În Banchetul lui Platon, androginii sunt prezentaţi astfel: „În al doilea rând, cele trei feluri de oameni de pe atunci se înfăţişau, toate trei, ca un întreg deplin şi rotund, cu spatele şi cu laturile formând un cerc; aveau patru mâini şi tot atâtea picioare; singurul lor cap, aşezat pe un gât rotund, avea două feţe întru totul la fel, care priveau fiecare înspre partea ei; patru urechi, două părţi ruşinoase şi toate celelalte pe măsură. Făpturile acestea mergeau, ţinându-se drept şi putând să se mişte înainte şi înapoi, ca şi noi cei de acum, iar când doreau să alerge se foloseau de toate cele opt mădulare ale lor şi se învârteau în cerc, dându-se de-a rostogolul, ca nişte saltimbanci care fac roata aruncându-şi picioarele în sus şi apoi revenind cu ele pe pământ”.

Conform legendei transmise de Platon, androginii au fost primele fiinţe umane ce au apărut pe pământ. Filozoful i-a împărţit în trei categorii, conform combinaţiilor posibile între elementele masculine şi feminine. Ei arătau ca doi oameni lipiţi spate în spate: două femei, doi bărbaţi şi un bărbat şi o femeie. Probabil că doar ultima categorie era capabilă de autoreproducere. Androginii, mai spune Platon, posedau o inteligenţă şi o putere de acţiune mult mai mare decât oamenii de azi, putându-şi materializa gândurile. Cu alte cuvinte, puterea minţii lor era atât de mare, încât ideile şi gândurile ce le treceau prin cap se puteau materializa, prin puterea voinţei, în realitatea imediată. Adică dacă un androgin voia să ridice pe malul mării un palat, era suficient să şi-l imagineze cum arată, că palatul se transfera din mintea lui pe ţărmul mării înspumate. Sau dacă ar fi vrut să facă din rahat, scuzaţi expresia, aur sau bici, era suficient să pocnească din degete şi rahatul se transforma în aur sau în bici. Sau şi în aur, şi în bici. Din pricina harului de-a transforma natura, androginii au devenit un real pericol pentru zei. Fiind conştienţi de faptul că androginii le pot submina autoritatea, din gelozie şi invidie, zeii i-au separat, despărţindu-i în două părţi şi atunci puterea şi inteligenţa lor s-a diminuat. În afară de aceasta, zeii au inventat amorul, pentru ca părţile despărţite să tânjească una după alta şi să încerce să-şi regăsească, alegând prin lume, partea dispărută.

Iată însă că a sosit momentul când adepţii noii evoluţii darwiniste, cu ajutorul specialiştilor în microbiologie şi a it-iştilor, să-i readucă din nou la viaţă, întâi în realitatea virtuală, apoi în cea reală.

De aici şi insistenţa, şi preocuparea pentru educaţia sexuală a noii generaţii, în special a celei ce urmează după noi. De la vârsta preşcolară, copiilor li se va inocula ideea că ei trebuie să trăiască închişi într-o sferă, păstrând o anumită distanţă fizică faţă de ceilalţi copii, copii ce pot reprezenta un real pericol pentru ei. Nici la creşe, nici la grădiniţe copiii nu vor mai socializa între ei. Jucăriile şi jocurile vor fi numai individuale. Copiii nu se vor ţine de mână, nu-şi vor vorbi decât cele strict necesare între ei, comunicând mai mult pe net sau prin intermediul telefonului mobil; fiecare va sta în cercul său departe de orice atingere. Mergând pe această linie, din treaptă în treaptă, izolarea lor se va accentua. La un moment dat chiar şi părinţii vor deveni un pericol pentru sănătatea fizică şi mintală a progeniturilor lor. Accesul părinţilor în grădiniţe-internat şi în şcoli-internat va fi permis numai duminica, sau numai o dată pe lună. Sau, de ce nu, odată la un an. Comunicarea între părinţi şi copii va fi supravegheată de camere video, iar între ei, pentru a nu se infesta, va fi un perete de sticlă sau de plexiglas când vor comunica. Fiind izolaţi unii de alţii, părinţii nu-şi vor mai putea educa în nici un fel copii. Nu le vor putea transmite nici cunoştinţele, nici amintirile, nici gândurile, nici starea lor afectivă. De educaţia copiilor se vor ocupa instituţii specializate şi persoane ajunse la un anumit grad de androginie. Ei le vor arăta calea pe care o au de urmat în viitor.

Ajungând la adolescenţă, colcăind de hormoni, viaţa sexuală a acestor tineri va fi mai mult virtuală, decât reală. Ei vor fi încurajaţi să practice onania până când practica aceasta îi va transforma în androgini.

Desigur, procesul evolutiv va fi unul lung şi dificil, şi nu lipsit de riscuri. Dar până la urmă, prin perseverenţă, experimentul va fi dus la bun sfârşit, şi vor apărea generaţii întregi de androgini.

Atunci nu va mai fi nevoie nici de distanţare socială, nici de alte tehnologii şi tehnici pentru a preveni o pandemie.

Fiecare persoană îşi va fi suficientă sieşi. Fiecare va trăi închis într-o sferă transparentă, fără să mai comunice la nivel empatic cu ceilalţi.

Cum nu vor mai poseda instinct social, distanţa dintre o entitate androgină şi alta va creşte pe măsura evoluţiei. La un moment dat, unii vor trăi pe pământ, iar alţii, cu sau fără voia lor vor popula eterul. Din când în când, o dată la o sută de ani, la două sute, la un mileniu, câte un androgin, autosatisfăcându-şi poftele sub diferite forme, va simţi nevoia să aducă pe lume o progenitură, care să semene cu el; iar naşterea va avea loc pe gură, pe ochi, prin urechi, prin anus, prin vulvă sau prin nări, sau, de ce nu, direct de pe scoarţa cerebrală, de unde se va ridica asemenea unei specii de plante rare ce înfloresc o dată la cinci sute sau o mie de ani.

În rest, distanţare cosmică şi viaţă singuratică şi plină de huzur.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video