Demolarea depoului din Dacia va costa 3 milioane de lei şi se va face pe bucăţi, de sus în jos

marți, 21 martie 2023, 02:50
3 MIN
 Demolarea depoului din Dacia va costa 3 milioane de lei şi se va face pe bucăţi, de sus în jos

Depoul Dacia va fi demolat în acest an, iar costurile nu sunt deloc mici: aproape trei milioane lei. Potrivit proiectului, 17 construcţii vor fi dezafectate, iar în locul lor va fi amenajat un depou modern, după o investiţie estimată la peste 200 milioane lei, bani împrumutaţi de la Banca Europeană de Recontrucţie şi Dezvoltare (BERD). 

După demolarea construcţiilor, va fi eliberată o suprafaţă totală de circa 4 hectare. Primăria Iaşi ar urma să recupereze o parte din banii cheltuiţi (2,7 milioane lei) din valorificarea unor echipamente şi reţele.

Actualele construcţii care formează depoul Dacia au fost amenajate treptat, în perioada 1979 – 1990, în anul 1980 fiind date în folosinţă atelierul, halele de reparaţii şi clădirile de inspecţie zilnică.

Potrivit proiectului tehnic, demolarea va fi făcută etapizat. În primă instanţă, construcţiile vor fi debranşate de la reţelele de utilităţi, iar dezafectarea va începe cu demontarea componentelor reciclabile (instalaţii interioare, grinzi din lemn, tâmplăria, placaje, pardoseli, elemente metalice etc.).

„Demolarea propriu-zisă se realizează «bucată cu bucată», de sus în jos, şi începe cu desfacerea învelitorii din tablă, şarpantei din lemn, compartimentările interioare din zidărie, închiderile exterioare din zidărie, planşeu din lemn şi beton armat peste nivele. Planşeele şi alte elemente structurale din beton armat vor fi tăiate cu cleştele pneumatic în bucăţi mici, transportabile. Se vor sprijini zonele rămase nedemolate astfel încât să fie evitată prăbuşirea necontrolată”, se arată în proiectul tehnic. Infrastructura clădirilor va fi dezafectată tot în regim „bucată cu bucată”.

Cantităţi semnificative de deşeuri, unele fiind reciclabile

În urma demolării, vor rezulta cantităţi semnificative de deşeuri, iar unele dintre acestea vor putea fi valorificate.

Este vorba, printre altele, despre beton (cantitate estimată: 2.050 tone), cărămizi (850 tone), ţigle şi materiale ceramice (10 mc), amestecuri din acestea (500 mc), lemn (20 tone), sticlă (10 tone), materiale plastice (2 tone), cupru, bronz şi alamă (0,5 tone), fier şi oţel din calea de rulare (25 tone), cabluri (1,5 tone), pământ şi pietre (100 mc), materiale izolante (2 tone) sau materiale de construcţii pe bază de ghips (100 mc).

„Deşeurile rezultate în urma execuţiei lucrărilor de demolare se vor colecta selectiv, se vor depozita temporar pe amplasament şi vor fi predate, pe bază de contract, la operatori autorizaţi pentru colectarea, valorificarea sau eliminarea acestora”, se precizează în avizul de mediu obţinut de Primăria Iaşi.

În paralel cu licitaţia de demolare, în perioada următoare va fi lansată procedura pentru identificarea unui constructor al noului depou. Clădirile şi halele noului depou vor avea un regim maxim de înălţime cu parter şi 2 etaje (18 metri – înălţime).

Principalele funcţiuni ale construcţiilor sunt reparaţie şi întreţinere tramvaie, garare, spălare, decantor, posturi de transformare, punct termic, platforme tehnologice şi alte construcţii speciale (dispozitiv cale, linie cale, aparate cale etc.).

În noul depou vor fi garate vehiculele noi ale CTP, în condiţiile în care, la orizontul anului 2025, operatorul va dispune de 50 de tramvaie noi (32 deja achiziţionate, alte 18 în curs) şi 69 de autobuze electrice (44 achiziţionate, alte 25 în curs). 

Comentarii