Directorul Aeroportului Iaşi: În domeniul aeroportuar nu se pot aplica măsurile de austeritate ca în alte sectoare bugetare

luni, 07 august 2023, 16:10
3 MIN
 Directorul Aeroportului Iaşi: În domeniul aeroportuar nu se pot aplica măsurile de austeritate ca în alte sectoare bugetare

Aeroporturile cu peste 200.000 de pasageri vor fi puse într-o postură delicată din cauza ordonanţei de urgenţă prin care actuale guvernare doreşte adoptarea unor măsuri de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi, Romeo Vatră.

Potrivit sursei citate, este necesară o revizuire a ordonanţei de urgenţă prin care Guvernul vrea să reducă deficitul bugetar, pentru a nu fi afectat traficul aerian din România şi pentru a nu pune în pericol siguranţa şi securitatea zborurilor.

"Este foarte importantă reanalizarea acestei OUG astfel încât măsurile să nu vizeze şi regiile autonome care administrează aeroporturi. Noi, managerii de aeroport, suntem obligaţi de legislaţia europeană să asigurăm măsuri financiare eficiente cât şi de personal calificat pentru a fi conform cu standardele foarte stricte din domeniu, mai ales cele privind siguranţa şi securitatea traficului şi al zborurilor. Înţelegem că e nevoie de o reducere a deficitului bugetar, dar aeroporturile de peste 200.000 de pasageri nu folosesc bani publici, ci folosesc veniturile proprii pentru a funcţiona. E nevoie ca aeroporturile să fie tratate distinct în cadrul acestei OUG pentru a ne permite totuşi să angajăm oameni şi cheltuieli strict necesare pentru activitatea de dezvoltare", a declarat directorul Aeroportului Internaţional Iaşi, Romeo Vatră.

Acesta a ţinut să menţioneze că proiectul legislativ privind adoptarea unor măsuri de austeritate este ambiguu şi neclar în anumite articole întrucât pune toate entităţile publice fără să ţină cont de modul de finanţare şi specificul activităţii, de nevoile de dezvoltare ale aeroporturilor.

"Conform legislaţiei naţionale şi europene, aeroporturile mari, cu peste 200.000 de pasageri anual nu sunt finanţate de la bugetul local sau central. Se autofinanţează exclusiv din veniturile încasate. Deci, nu au cheltuieli publice, nu lucrează cu fonduri publice. Ele au activităţi care nu depind de buget. Rezultatul activităţii nu este unul care să fie corespondentul acestei OUG, adică reducerea deficitului bugetar. Din acest punct de vedere trebuie ţinut cont şi de dinamica traficului aerian. Atât la nivel global cât şi naţional, traficul a crescut peste cifrele de dinainte de pandemie. Pentru a ne adapta la creşterea traficului toate aeroporturile din România au proiecte de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare finanţate prin POIM pentru construcţia de terminale noi, piste, extinderi de platforme. Este o necesitate pentru a ne adapta la nevoile curente ale traficului actual", a declarat Romeo Vatră.

Directorul Aeroportului Internaţional Iaşi a explicat că în cazul aeroporturilor care se autofinanţează este interzisă finanţarea din bugetul local sau central, orice astfel de finanţare fiind considerată ca ajutor de stat. Astfel, afirmă Romeo Vatră, aceste mari aeroporturi nu contribuie la deficitul naţional, din simplu motiv că nu lucrează cu fonduri publice.

"În domeniul aeroportuar această OUG ar putea mai mult să strice decât să ajute. Spre exemplu, Aeroportul Iaşi are în derulare un proiect de extindere a schemei organizatorice. Suntem nevoiţi ca odată cu darea în folosinţă a noului terminal, T4, să creştem numărul de personal cu 40 la sută. Vom fi blocaţi şi afectaţi foarte mult de această ordonanţă, pentru că ne va îngheţa cultura organizatorică. La nivelul construcţiei noului terminal de 31.000 de metri pătraţi, la creşterea de trafic, de la 1,3 milioane pasageri, cât erau înainte de pandemie, la peste 2 milioane pasageri, noi nu putem face faţă cu actualul personal şi măsurile care se impun prin această OUG. De aceea consider necesară o analiză serioasă şi o revizuire a acestei OUG, pentru a nu afecta negativ traficul aerian din România şi pentru a nu pune în pericol siguranţa şi securitatea zborurilor", a explicat directorul Aeroportului Internaţional Iaşi, Romeo Vatră. AGERPRES

Comentarii