Dispută între Vasile Bănescu şi arhiepiscopul ieşean al Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Calinic. „Stahanovist ortodox pătruns de un duh de ură şi vrajbă”

După ce ÎPS Calinic a spus public, într-un răspuns pentru un enoriaş, că purtătorul de cuvânt de la Patriarhie ar avea probleme cu caracterul şi l-a asemuit pe Bănescu cu un câine al Patriarhului Daniel şi că îl lasă în pace din respect pentru ”stăpân”, replica lui Bănescu nu a întârziat si este una dură:

”Ce înseamnă „a sta cam prost cu caracterul” ? Răspunsul teologului laic

Deşi uitat, gândul că „stilul e omul însuşi” rămâne mereu actual, puternic expresiv în legătură cu devoalarea omului lăuntric (singurul real) prin mişcările involuntare produse de sufletul lui, de conştiinţa, mintea, trăirile, cuvintele şi gesturile sale intime sau asumat publice. Toate se înlănţuie în ceea ce se numeşte „stil propriu”, echivalentul etic şi estetic al unei amprente lăsate de fiecare asupra realităţii în relaţia cu ceilalţi.

Aşadar modul mai mult sau mai puţin nuanţat în care reacţionăm, relaţionăm, comunicăm sau înfăptuim, ne construieşte, ne dezvăluie, ne reprezintă. Pe noi, cei din noi înşine.

Suntem, aşadar, ceea ce exprimăm în varii feluri ca persoane întoarse cu faţa sau, din păcate, cu spatele spre ceilalţi. În jurul nostru, ca un „corp energetic” iradiază continuu caracterul, miezul şi relieful nostru moral, imposibil de camuflat total.

Depăşirea măsurii în orice denunţă cu precizie „inadecvarea la realitate”, un mare, dar ignorat păcat, o suicidară ratare inclusiv morală. Este cazul oricui se lasă luat de valul tulbure al egolatriei, al lăcomiei de vizibilitate, de întâietate, de autoritarism sterp asupra celorlalţi. E cazul trist al oricui se lasă sedus de strategia rudimentară a invectivei, a judecăţii sumare şi a lui hodoronc-tronc.

Când asta se înfiripă şi se consumă în cadrul prin excelenţă delicat în care se operează cu „cele nevăzute”, spirituale, lucrurile devin groteşti, ridicole, caricaturale. În esenţă, antihristice. Excesul, adversar inclusiv al virtuţii care străluceşte doar prin discreţie şi moderaţie, nu se asortează nicicum cu straiele unei poziţii publice (arhipăstoreşti).
De aceea, ca exemplu, stahanovismul ortodoxist situat la antipodul „calmului valorilor” Ortodoxiei, al sobrietăţii, al delicateţei, nobleţei şi dreptei măsuri în toate, devine un toxic exces pentru corpus-ul eclezial atunci când se respinge chiar şi ideea de sfat (evanghelic) sau binevoitoare observaţie, reacţionându-se cu ţâfnă şi trufie.

Într-un asemenea context, „a sta cam prost cu caracterul”, cu gradul de rafinament lăuntric, indică mai degrabă o surditate şi orbire spirituale, decât acuitate morală sau orice altă virtute predicată, niciodată practicată.

Virtutea, când există, presupune un real, oricât de modest, grad de smerenie şi inteligenţă (duhovnicească).
A apela, de exemplu, obtuz şi trivial la ofensarea cuiva pe care nu-l cunoşti, a-ţi cultiva maliţios, neinspirat, imaginarul şi aşa sărac, a confunda cotidian duhovnicescul cu prea omenescul, altruismul pastoral cu autoritarismul local, a te livra celorlalţi exclusiv în cheie autoritaristă fără nicio acoperire în autentica autoritate, iată doar câteva dintre simptomele unui jenant autosabotaj, căruia unii i-ar putea descrie principala cauză prin cuvintele: „a sta cam prost cu caracterul”. „Doctorul sufletelor”, cu acordul pacientului, le vindecă însă pe toate.”, scrie Vasile Bănescu pe pagina sa de Facebook.

SURSA: obiectivdesuceava.ro