Doi poliţişti au fost bătuţi pe o stradă de mai multe persoane

miercuri, 31 ianuarie 2024, 15:44
1 MIN
 Doi poliţişti au fost bătuţi pe o stradă de mai multe persoane

Doi poliţişti au fost bătuţi de mai multe persoane, pe o stradă din municipiul Botoşani, fiind deschisă o anchetă.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani au anunţat că poliţiştii din municipiul Botoşani au fost sesizaţi, marţi seară, cu privire la faptul că pe o stradă are loc o agresiune între mai multe persoane.

“Din cercetări, a reieşit faptul că în seara de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 23:00, pe o stradă din municipiul Botoşani, între trei persoane de 24, 26 şi 45 de ani şi un grup format din alţi opt tineri, ar fi izbucnit un conflict verbal, pe fondul căruia aceştia din urmă, le-ar fi agresat pe cele trei persoane”, au precizat poliţiştii.

Doi dintre cei trei agresaţi sunt poliţişti, care se aflau în timpul liber. Victimele au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

SURSA FOTO: stirileprotv.ro

Comentarii