Dragul nostru Novak Djokovic

Roger Federer este un lord. Chiar dacă nu s-a auzit – la propriu – de lorzi elveţieni. Federer are o comportare şi o aură care te obligă să-l respecţi. Nu pentru că a fost cel mai mare jucător al tuturor timpurilor – statisticile o dovedesc, Djokovic doar îi calcă pe urme, ci pentru că întreaga fiinţă, întreaga personalitate a lui „Fedex”, inspiră respect. Nu doar prin passingurile lui inegalabile, ci şi prin comportament. E greu să numeşti un spaniol drept „lord”, dar Rafael Nadal merită asta. E drept, temperamentul nativ cu care este înzestrat îi mai face fente, dar „Rafa” compensează printr-o delicateţe fără seamăn. În virtutea comportamentului, Rafa este mai lord decât – de pildă – supusul Majestăţii Sale, scoţianul Andy Murray.

Novak Djokovic, al treilea corifeu al tenisului masculin mondial, nu este nici ca Roger, nici ca Rafa. Este perceput ca „băiat bun” din spaţiul nostru, cu inimă mare şi fudulie aşişderea. Nu e lord elveţian sau spaniol, ci tip de zahăr de sorginte balcanică, unul viral pe internet când îi ţine umbrela unui copil de mingi ca să nu-l plouă. Un băiat de viaţă, căruia îi place să râdă-cânte-danseze pe ritmurile lui Goran Bregovic, un Ilie Năstase scris cu litere cirilice, un ortodox care, la fel ca Gigi Becali, a învăţat de la sfinţii părinţi-epidemiologi că vaccinarea este un păcat.

Nole pare a fi mioriticul nostru, dacă n-ar avea spiritul de luptă al înaintaşilor săi, Slobodani, Radovani sau Artani. De aceea, necazurile pe care le parcurge acum sunt împărtăşite de mulţi români, pentru care fudulia lui Novak îi conferă un plus de fudulii. Iar Novak, precum Djokovicii noştri de peste Dunăre, se hrăneşte din plin cu propria-i imagine. Vă mai amintiţi de Ilie Năstase cum a demisionat din fruntea Federaţiei de Tenis, când justiţia a retrocedat adevăraţilor proprietari un teren pe care „Old Nasty” voia să construiască o academie de tenis? Vă mai amintiţi de calafeteanul Gică Popescu când condiţiona prezenţa la echipa naţională de fotbal de o oarecare licitaţie preferenţială pentru un hotel din Poiana Braşov? Ori de statuia cerută cu pumnul în masă de Gică Hagi la conferinţa de presă înainte de „Coupe du Monde” 1998? Plus „silenzio stampa” care a urmat? Sau de fronda celor doi mari „Gicani” care l-au descăunat în 1999 pe alt „căpos”, Victor Piţurcă, deşi acesta calificase naţionala la Euro 2000? Închideţi ochii şi-l veţi vedea pe Nole Djokovic jucând tontoroiul bolnav de COVID-19 la un turneu organizat în Serbia natală, în plină pandemie. Ori oferind fără mască daruri copiilor  n Spania, în aceleaşi circumstanţe. Parcă ar fi născut la Bucureşti, Calafat sau Săcele, în Dobrogea. Pentru că „eu sunt Novak Djokovic, cu 20 de turnee de Grand Slam la bord (precizare absolut necesară) şi nu pot să fiu oprit de un vaccin pentru ca să fac ce-mi doreşte pancreasul”.

Subsemnatul se fereşte a da un verdict în privinţa mult-mediatizatului caz Djokovic, mai ales că şi autorităţile australiene au bălmăjit-o până au călcat în străchini de-a binelea. Australia are o democraţie de sorginte britanică atât de dezvoltată încât nu ştie stânga ce face dreapta şi asta s-a simţit în tangoul „Up Nole, Down Nole”, indus de valsul politic al alegerilor iminente. Iar Nole însuşi, sfătuit de atâtea minţi avocăţeşti stereo, a acţionat confuz. Mai întâi n-a recunoscut nimic, apoi a recunoscut pe rând totul, şi nevaccinarea, şi Belgrade Open, şi Marbella oferind adevăruri cu linguriţa după tipicul chichiţelor avocăţeşti.

Cazul este departe de a fi încheiat. Viza lui Djokovic a fost anulată pentru a doua oară, dar Nole mai speră la un recurs favorabil rapid, până luni, când începe primul turneu de Grand Slam al anului. Puţin probabil. În timp ce chiar şi Djokovicii noştri de Dâmboviţa îl critică: Gigi Becali, după ce-i pomeneşte „pe sfinţii părinţi” epidemiologi îl îndeamnă să respecte regulile locului („du-te la tine în Serbia şi fă ce vrei”), iar Ilie Năstase nu pricepe ce nevoie are să mai câştige un turneu cu asemenea riscuri de imagine. Semn că românii noştri, chiar şi cei mai înfoiaţi, păstrează în circumvoluţiuni dramuri de raţiune.

PS: Ne ferim să comentăm derapajele familiei lui Djokovic, pentru că simţămintele familiale, chiar imposibil de scuzat, sunt uşor de înţeles.