Duma de stat din Rusia vrea ca ministrul apărării Șoigu să explice eșecurile din ultima vreme din Ucraina

joi, 15 septembrie 2022, 19:10
2 MIN
 Duma de stat din Rusia vrea ca ministrul apărării Șoigu să explice eșecurile din ultima vreme din Ucraina

Duma de Stat a Rusiei ia în calcul convocarea ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, pentru o audiere cu uşile închise, a declarat Serghei Mironov, liderul facţiunii parlamentare a partidului „Rusia Justă”, citat joi de publicaţia rusă Kommersant.

Este un fapt inedit ca Duma (camera inferioară a parlamentului federal) să-l convoace la raport pe ministrul apărării, scriu potrivit Reuters și Agerpres. Forţele ruse au fost criticate deschis de către experţi militari săptămâna aceasta după ce au pierdut controlul asupra celei mai mari părţi a regiunii Harkov (nord-estul Ucrainei) în faţa unei contraofensive fulger a armatei ucrainene.

Mironov, un susţinător înflăcărat al invaziei Rusiei în Ucraina, lider al micului partid pro-Kremlin „Rusia Justă”, ar fi spus că Consiliul Dumei de Stat – care se ocupă de afacerile camerei inferioare – ar putea dezbate această problemă luni.

Într-un mesaj pe Twitter miercuri, Mironov afirmase că partidul său a propus o şedinţă cu Şoigu „pentru ca deputaţii să poată vorbi cu el în spatele uşilor închise şi să-i pună toate întrebările care ne interesează pe noi şi pe cetăţeni”.

Înfrângerea Rusiei în regiunea Harkov reprezintă cel mai important eşec al său după retragerea din împrejurimile Kievului în martie, până unde avansase în primele săptămâni ale invaziei sale declanşate în 24 februarie.Moscova susţine că ceea ce ea numeşte „operaţiune militară specială” a fost necesară pentru a preveni ca Ucraina să servească drept platformă pentru o agresiune din partea Occidentului şi pentru a-i proteja pe vorbitorii de limbă rusă. Kievul şi aliaţii săi occidentali resping aceste argumente ca fiind pretexte fără temei pentru un război de agresiune de tip colonial.

Comentarii