Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

Nu de puţine ori, economiştii sunt priviţi cu scepticism atunci când fac predicţii sau prognoze. Fie pentru că nu pot fi percepuţi ca scientişti în sensul propriu al termenului, neavând toate instrumentele necesare în dotare, fie că nu prezintă suficiente argumente ca să fie luaţi cu adevărat în serios. Alteori, sunt consideraţi frivoli sau simpli cititori în ghioc. Adevărul e că, într-o lume atât de complexă şi care se schimbă cu o viteză ameţitoare, teoriile care astăzi par valide şi înţepenite în propriul adevăr, tind să genereze, adeseori, interpretări rupte de realitate.

Într-un eseu din 2019 al lui Peter Coclanis, acesta demonstrează de ce este atât de dificil de făcut predicţii când vine vorba de fenomenele socio-economice. Dându-i exemplu pe nobeliatul în economie, Paul A. Samuelson (1915-2009), care afirmase odată că indicii bursieri de pe Wall Street au prezis nouă din ultimele cinci recesiuni economice [sic!] sau pe fostul guvernator al FED-ului american, Allan Greenspan (1926-), care în 2006 spusese că tot ce este rău în legătură cu criza imobiliară din SUA s-ar fi dus pe apa Sâmbetei, e evident că s-au înşelat amarnic. Iar exemplele cu aşa-numiţi guru, specialişti de anvergură, premiaţi şi adulaţi de opinia publică, care au făcut predicţii false pot fi găsite cu uşurinţă, de la celebrii economişti John Kenneth Galbraith (1908-2006) şi Ravi Batra (1943-) la şi mai celebrul Francis Fukuyama (1952-). O mare eroare a aşa-numiţilor scientişti sau cantitativişti este decuplarea de istoria gândirii economice. Joseph Schumpeter (1883-1950) afirma că deosebirea dintre economiştii „ştiinţifici” şi alţii e dată de cunoaşterea unui set de tehnici clasificate în istorie, statistică şi „teorie”, triadă care generează o aşa-numită analiză economică, dintre care cea mai importantă o reprezintă prima. Cu alte cuvinte, cunoaşterea evenimentelor trecute poate ajuta extrem de mult celelalte două elemente ale triadei şi, astfel, analiza economică ar fi cu adevărat utilă şi ştiinţifică. Alţi doi economişti extrem de cunoscuţi, Carmen Reinhart (1955-) şi Kenneth Rogoff (1953-), au afirmat că trecutul oferă lecţii de care trebuie să ţinem seama, chiar dacă nu se repetă întocmai. Gândirea analitică a economiştilor trebuie calibrată cu una orientată spre cunoaşterea şi înţelegerea sensului trecutului.

Într-un alt eseu plin de conţinut al profesorului Alan Jay Levinovitz de la Universitatea James Madison din Virginia (SUA), ideea de mai sus este surprinsă dintr-un alt punct de vedere. Deşi preţuiţi şi bine plătiţi în mediul academic occidental, economiştii, spre deosebire de fizicieni sau chimişti, nu au suficiente probe care să le susţină puterea predictivă a disciplinei pe care o slujesc. Spre pildă, aceştia au dificultăţi majore în a face prognoze legate de crize, depresiuni sau recesiuni economice. Cu toate acestea, se consideră cvasi-unanim că economia este „cea mai ştiinţifică dintre ştiinţele sociale”. Explicaţia este dată de apelul la instrumente aparţinând ştiinţelor exacte şi interpretarea teoriilor economice prin prisma acestei simbioze, ceea ce conduce la teorii supraevaluate care pierd proba realităţii. Spre pildă, celebrul economist american Paul Romer (1955-) consideră că macroeconomia nu poate face saltul calitativ în cunoaştere tocmai pentru că e profund influenţată de matematică. Deşi matematica ajută economia, oferindu-i precizie şi rigurozitate, excesul acesteia îi dăunează şi, cel mai important, îi conferă o pseudo-autoritate empirică. Cu toate acestea, este larg răspândită credinţa, formulată de Lord Kelvin (1824-1907), conform căreia ceea ce nu poate fi măsurat şi cuantificat este echivalent cu o cunoaştere slabă. Economişti faimoşi, precum Deirdre McCloskey (1942-) şi Robert Nelson (1944-2018), vin în sprijinul afirmaţiilor lui Romer, considerând că excesul de empirism matematic în ştiinţa economică este sinonim cu pretenţia egocentrică de a indica gradul înalt de rigurozitate ştiinţifică adoptat şi folosit de economişti. Nobeliatul Paul Krugman (1953-) a pus pe seama matematicizării eşecul ştiinţei economice de a apăra economia reală. Recent, economistul Paul Pfleiderer a atras atenţia faţă de excesul de ceea ce el a numit cameleoni, adică acele modele economice care prezintă puţine legături cu lumea reală. El afirmă că modelarea a ajuns într-un asemenea context în care validitatea unor lucruri, procese sau fenomene e dată exclusiv de modelul propus.

Levinovitz, plecând de la precedentul legat de atitudinile favorabile ale Chinei antice faţă de ştiinţele astrale şi matematică, găseşte un acelaşi pattern în gândirea occidentală contemporană. Chinezii antici puneau mare accent pe aşa-numitele modele li. Acestea erau, de fapt, încercări de a face vizibilă, prin intermediul numerelor, forţa divină inefabilă care conduce lumea. În plus, prin aceste modele, se putea asigura şi impune o bună guvernare. Împăratul Chinei sau „Fiul Raiului” a investit enorm în încercarea de a rafina modelele matematice li din spatele ştiinţei de a înţelege mişcarea aştrilor. Aceasta deoarece, de acurateţea acestor modele cereşti, depindea starea de bunăstare a Imperiului. În realitate, epidemiile, cutremurele, secetele şi alte fenomene negative imprevizibile nu au putut fi prevenite prin intermediul ştiinţei matematice ale acestor modelele.

Astăzi, majoritatea adepţilor teoriilor macroeconomice folosesc acelaşi tipar de gândire. Dacă în antichitate chinezii supraevaluau aceste modele pentru că nu se putea încă dovedi pseudo-ştiinţificitatea demersurilor lor, astăzi se poate să decelăm între fals şi adevăr. Cu toate acestea, crede Levinovitz, intenţia economiei de monopolizare a acestui tip de analiză este o formă de a obţine putere, influenţă şi relevanţă. În aceeaşi măsură, economiştii nu pot accepta faptul că disciplina pe care o slujesc nu poate să furnizeze într-o manieră validă ceea ce îşi propune. Ei sunt, de fapt, asemenea astrologilor chinezi antici!

Inima sus!

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil. al Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane, Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor