Efectele trecerii prin arest? Afacerile imobiliarului Zămosteanu prin cea mai mare firmă a sa s-au înjumătăţit în ultimul an

sâmbătă, 06 mai 2023, 01:50
2 MIN
 Efectele trecerii prin arest? Afacerile imobiliarului Zămosteanu prin cea mai mare firmă a sa s-au înjumătăţit în ultimul an

Afacerile M.Chim, cea mai importantă firmă controlată de Cristin Zămosteanu, prin care omul de afaceri derulează tranzacţii imobiliare (achiziţii şi vânzări de bunuri imobiliare proprii), s-au înjumătăţit într-un an. 

În 2022, firma dezvoltatorului imobiliar a realizat o cifră de afaceri de 6,2 milioane de lei, în timp ce anul 2021 a fost încheiat de societate cu 12,2 milioane de lei. Dacă ne raportăm însă la alţi ani, cum ar fi 2020, afacerile au scăzut anul trecut şi de peste 16 ori faţă de acea perioadă.

De numele M.Chim se leagă ancheta DIICOT Iaşi din urmă cu aproape trei ani, când Zămosteanu a fost acuzat că ar fi prejudiciat statul român cu 12 milioane de euro, cât şi de dosarul Veranda, de la sfârşitul anului trecut, într-o anchetă privind condiţiile în care a fost efectuată supraetajarea Halei Centrale şi amenajarea pe terasa acesteia a unui restaurant.

Potrivit indicatorilor din bilanţul depus la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), consultat de „Ziarul de Iaşi”, M.Chim deţine active imobilizate, în principal imobiliare, de circa 236,2 milioane de lei (aproape 48 milioane de euro).

Cât priveşte profitul net obţinut anul trecut, suma raportată de companie la MFP a fost de 130.000 lei, iar în 2021 de 267.000 lei, în condiţiile în care societatea înregistra în anii anteriori sume de ordinul milioanelor de lei.

Cel mai spectaculos câştig a fost obţinut de M.Chim în 2020, an în care profitul net a depăşit valoarea de 37 milioane de lei, după cum reiese din situaţiile financiare anuale. În firmă lucrau anul trecut 14 oameni (număr mediu), însă au fost ani în care pe statul de plată al societăţii pe care o controlează Zămosteanu erau şi 183 de salariaţi.

Scăderea cifrei de afaceri (peste un milion de euro într-un an) poate fi interpretată în contextul inflaţiei şi a războiului, venite după o pandemie – care au afectat activitatea economică în majoritatea sectoarelor, dar nu este exclus nici ca Zămosteanu să „o lase mai moale” cu M.Chim tocmai din cauza implicării acestei firme în problemele avute cu legea.

Pe lângă M.Chim, dezvoltatorul imobiliar mai este asociat şi la alte societăţi: MCM Boutique Resort (prin intermediul căreia Zămosteanu controlează hotelul Pleiada din Iaşi), Oxygen Sport (centru fitness) şi MCM Rezidential (construcţii). 

Comentarii