Caută 
1 MIN
Azi doresc să vă provoc la reflecţie, fără să mă implic impunând vreun punct de vedere personal care să mă înregimenteze într-o tabără pro sau contra. E un subiect incitant, argumentele variate ale apărătorilor şi acuzatorilor nefiind deloc futile în a decela un răspuns definitiv.
În Noul Testament stau scrise următoarele: „Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat./ Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu!/ Că mai lesne este a trece că mila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.“ (Luca 18:23-25) sau „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.“ (Matei 6:19) sau „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.“ (Matei 6:24) sau „Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.“ (Matei 19:24).
Se naşte întrebarea dacă există compatibilitate între cuvintele lui Iisus adresate oamenilor peste veacuri şi sistemul capitalist care propovăduieşte performanţa economică per se. Se consideră că fundamentul pentru apariţia şi expansiunea civilizaţiei europene şi baza pentru dezvoltarea artei, ştiinţei, ordinii sociale, pentru interconexiunile dintre sferele doctrinei augustine, a celor „două oraşe“, se datorează creştinismului (Ernst Troeltsch, Christian Thought: Its History and Application, Londra: University of London Press, 1923, p. 144). Inclusiv apariţia capitalismului i se datorează acestuia într-o mare măsură.
Numeroase voci au condamnat sistemul capitalist din numeroase motive. T.S. Eliot (1940) considera că organizarea societăţii după principiul obţinerii de profit privat conduce la deformarea umanităţii prin industrializarea nereglementată şi epuizarea resurselor naturale. (T.S. Eliot, Christianity and Culture, Harcourt, Brace & World, New York, 1940, 1949, p. 48) Alt autor arăta ca piaţa libera reprezintă un proces de industrializare a individualismului şi a non-responsabilităţii. (E.F. Schumacher, Small is Beautiful, Abacus Books, Londra, 1973, p. 36.) Teologul protestant argentinian, José Miguez Bonino, a subliniat că etosul de bază al capitalismului este anti-creştin, deoarece maximizarea câştigului economic, creşterea impulsului uman către lăcomie şi avariţie, idolatrizarea celui puternic, subordonarea faţă de producţia economică sunt elemente disonante cu paradigma crestină. În plus, solidaritatea e considerată doar un accident în interiorul acestui sistem de relaţii economico-sociale. (Jose Miguez Bonino, Christians and Marxist: The Mutual Challenge to Revolution, Hodder & Stoughton, London, 1976, p. 114) Alte voci consideră că economia de piaţă, dependentă de instituţia proprietăţii private şi a unui sistem de pieţe competitive, care îi permite profitului să fie criteriul suprem pentru supravieţuire şi care încurajează libertatea de alegere individuală, are drept consecinţă o societate hiper-competitivă, lacomă, inegală şi materialistă. (Brian Griffiths, The Creation of Wealth. A Christian’s Case for Capitalism, InterVarsity Press, Illinois, 1984, p. 11)
Pe de altă parte, alţi autori consideră că nu am fost creaţi pentru a trăi viaţa în foamete sau la limita supravieţuirii, într-o stare perpetuă de sărăcie. Dumnezeu a intenţionat ca noi să ne bucurăm de lumea lui. Tărâmul promis de El trebuia să fie unul în care să curgă doar lapte şi miere. Niciun creştin nu ar trebui să simtă un sentiment de vinovăţie doar pentru că locuieşte într-o casă decentă, conduce o maşină sigură şi scumpă, poartă un costum de haine de firmă sau mănâncă scofeturi rare. Dacă luăm în serios faptul că această lume este lumea lui Dumnezeu, atunci ocupaţia sau obligaţia de a crea şi de a spori avuţia materială are un fundament creştin (Brian Griffiths, The Creation of Wealth. A Christian’s Case for Capitalism, InterVarsity Press, Illinois, 1984, p. 61).
Omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, a primit responsabilitatea şi obligaţia de a administra întreaga lume materială care aparţine exclusiv lui Dumnezeu. În Filocalie, lenea, dezordinea, neglijenţa şi pasivitatea sunt o barieră în calea spre mântuire: „Dacă întrebuinţăm orice sârguinţă şi iscusinţă ca să scăpăm de moartea trupească, cu atât mai vârtos suntem datori să ne străduim ca să scăpăm de moartea sufletească, pentru că cel ce voeşte să se mântuiască nici o piedecă nu are, fără numai negrija şi lenea.“ (Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor Părinţi cari arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, Volum I, Ediţia II, tradusă de Dumitru Stăniloae, Sibiu: Institutul de Arte Grafice „Dacia Traiană“ S.A., 1947, p. 11.)
Michael Novak vorbeşte despre o teologie a capitalismului, despre spiritualizarea pieţei libere, despre similitudinea dintre Trinitate şi modul de constituire a unei comunităţi fără respingerea caracteristicilor individuale, despre raportul dintre Învierea lui Iisus pentru răscumpărarea păcatelor oamenilor şi lumea imperfectă pentru care capitalismul poate fi şansa de izbândă (Robert P. Kraynak, Christian Faith and Modern Democracy: God and politics in the fallen world, University of Notre Dame Press, Notre Dame, Indiana, 2001, p. 257).
În final, se poate vorbi de „omul economic al creştinismului“ (Sergei Bulgakov, Ortodoxia, Bucureşti, Paideia, 1994: 225) sau de un homo economicus capitalistus funcţionând şi manifestându-se în afara cadrului normativ al moralei creştine?
Inima sus!
Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. al Departamentului de Știinţe Socio-Umane, Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor
