Experienţa pe cât de neplăcută pe atât de amuzant povestită a unui cunoscut scriitor care a vrut să-şi schimbe salteaua din dormitor

“Când am cumpărat casa, am băgat în ea cam toate paralele pe care le aveam – plus bună parte din cele pe care le vom avea până în anul 2044 -, aşa că au rămas trei lulele, trei surcele pentru salteaua patului de la dormitor. Nu prea am decis noi ce luăm, ci banii. Adică una sărăkeanu, bună în felul ei, dacă e să dormi frânt după o zi de trudă sănătoasă, dar parcă oleacă mai proastă decât cea pe care o avea bunica, după ce umplea nişte saci de cânepă, cusuţi laolaltă, cu fân. Oricum, era ok, niciodată subiect de discuţie în casă.

Şi-ntre timp ne-am mai întremat cumva şi am zis cu Amelia: hai, dom’le, e vremea să ne luăm o saltea nouă mai deşteaptă. Adică una cu memorie, din aia care să exclame în sinea ei, ca Proust mâncându-şi madlena: ahh, brusc îmi aduc aminte de trupurile voastre!

Întâi m-am dus numai eu la shopping – cu Mira nu se poate cumpăra nimic, numa’ aleargă prin labirintul de rafturi, probând orice poate fi probat, fie scaun, fie rotopercutor, dacă e unul în preajmă. Dar nu m-am dus ca blegul, am făcut cercetare, am căutat salteaua de 4,8 stele din 5, cu sute de oameni care spuneau la comment că e perfectă. Doar doi-trei ciudaţi am găsit care susţineau paradoxal contrariul: un căcat de saltea, mă doare spatele de mor de la ea! Cum perfecţiunea ştiu că nu există, am probat-o – mamă, parcă m-am cufundat în pene de îngeri din afara oricărui păcat de pe pământ – şi am luat-o acasă.

Faină, a zis şi Amelia. Nu rai, cum pretindeam eu, dar faină. Suficient cât să scap de salteaua veche. Apoi, după câteva nopţi de somn, Amelia s-a întrupat brusc în unul dintre puţinii hateri virtuali ai saltelei de 4,8 stele din 5, spunându-mi: mă doare spatele de mor, e prea moale, eu nu mai dorm pe aşa ceva! Ea care niciodată nu s-a plâns de dureri de spate. Greu de luat o decizie. Pe mine mă durea spatele ca de obicei, deci nu ştiam ce să zic. Lasă, poate se obişnuieşte Amelia, totuşi am zis. Dar nu.

Aşa că m-am dus să o schimb, cum spuneau ăia că se poate răstimp de 100 de nopţi, dacă nu-ţi convine. Evident, nu singur, ci cu Amelia. Şi cu Mira, că aia e. Amelia şi-a ales cu greu posibila saltea beton, eu am alergat după Mira printre rafturi, de puteam dormi şi pe asfalt în noaptea de după.

Doamna de la magazin ne-a explicat că o să vină mai întâi transportul pentru cea veche, împreună cu expert care îi va evalua starea, apoi o va prelua şi ne va returna banii ca să o cumpărăm pe cea nouă. Expertul s-a dovedit un şofer bătrân, rupt de şale, care mi-a cerut direct nişte bani de-o cafea, să o care împreună cu mine din casă până în duba unde a trântit-o pe nişte saci de nailon. Apoi m-am dus din nou la magazin, am aşteptat o oră, am făcut decontul, am primit doar 75 la sută din preţul saltelei vechi, am plătit noul transport, că asta nouă nu se putea rula să-mi încapă în maşină. Plus preţ dublu faţă de cealaltă. Tot cu memorie, dar mai fermă.

Amelia zice că abia asta pare rai. Iar pe mine parcă mă doare spatele pe ea, dar într-un mod plăcut. Mai vedem în următoarele 100 de nopţi”, a scris Florin Lăzărescu pe Facebook.