Fiţi cu ochii în patru: sondaj sau fofârlică de partid şi de stat?

sâmbătă, 08 octombrie 2022, 01:50
2 MIN
 Fiţi cu ochii în patru: sondaj sau fofârlică de partid şi de stat?

Printre unii membri mai de eşalonul doi şi trei de la partidoiul ieşean circulă de ceva vreme niscai zvonuri, unele însoţite chiar de cifre, mai rotunjite din condei dar cifre totuşi, care spun că s-ar fi făcut nu’ş ce sondaj local secret şi că, în orice combinaţie de adversari şi pe indiferent ce listă ar intra în cursa pentru premărie, Peni Hill ar fi câştigător în 2024 la alegeri într-un tur. 

Acuma, având în vedere că sondaje anterioare credibile pe care le-am frunzărit dau binişor alte rezultate, parcă am avea unele dubii faţă de ce se mai petrece pe la partidoiul ieşean.

Oare nu cumva nea Măricel, cel care tocmai era să se jure că nu are cum să fie reprimit Peni Hill înapoi la partidoi, vrea să umble mai nou cu focârlica, după ce s-a zvonit că ar pregăti un tandem cu acesta la locale, ca să fie mai bine primit în rândul şefilor de organizaţii de scară de bloc? Întrebăm, că doar nu costă nimica…

Iacătă-l şi pe ţambalagiu!

Rău tare a mai ajuns Iaşul dacă are o ţaigherime, fie ea naţională sau locală, aşa de bleagă încât nu poate acţiona nici când e vorba de cel mai pârlit ales politic.

Uitaţi, stimaţi telespectatori, cum parchează de ani buni în faţa sediului de partid din Podu Roş Loganul ce-l are din vremea Băsescului conţilierul judeţean liberal Şerban! Vorba unui fost şef din Poliţie: haide, dom’le: da’ pe cine încurcă el acolo? Asta cam aşa-i: pe cine încurcă el acolo în CJ?

Politichia de dulce mult aduce. Inclusiv păr pe cap

La final, una aşa mai de uichend, ca să vedeţi la ce este bună câteodată şi politichia asta, bat-o vina! Iată, dragi alegători, cum au evoluat doi dintre premarii PSD din capitală, în ultimii ani: întineresc, nu alta! Şi când te gândeşti că alegătorii lor chelesc în trafic, nu alta…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii