Scandal mare între premare și șeful de la Cejău: s-a încercat o împăcăciune forțată

miercuri, 08 mai 2024, 03:00
1 MIN
 Scandal mare între premare și șeful de la Cejău: s-a încercat o împăcăciune forțată

Printre eșaloanele secunde ale liberalilor din târg se vorbește că dihonia dintre premare și șeful de Cejău ar fi ajuns la cote maxime în ultima perioadă.

Așa de mari încât, zice-se, ar fi fost nevoie de o intervenție din afară, a unui comando de șefi trimiși de jupânii de la Centru.

Așa se face că zilele trecute s-au întâlnit vicele Tătaru, vasluianul fost menistru, dar și un adjutant de-al lui Fluturel bucovineanul, plus alții, ca să încerce o aplanare a disensiunilor dintre dom’ Costel și nea Mihăiță, care, de la îmbrânceala recentă de la sediu, aia cu acuzații de droguri și aruncări pe geam, nu se mai înțeleg neam. Să fi turnat oare gaz pe foc banii pentru campanie. Păi, nu vă era clar?

Gogomănii electorale ieșene la spartul listelor: cazul stripărului politic

Două vorbe astăzi și despre cum s-a putut întâmpla ca doi dintre candidații notorii la premărie să fie scoși din cursă de propria incapacitate de a face față la rigorile cerute de lege pentru înscrierea în cursa electorală, ca să ne exprimăm așa, mai formal.

Iar dacă în privința candidatului formațiunii lui Cioloș, arhitectul Andrew, parcă nici nu ne prea mirăm, la cât de visători ne păreau cei din preajma lui, oameni ce se pare că se ocupau de organizat ceva concret pentru prima dată în viața lor, în privința fostului prifect stripăr, candidat pe lista Șoșo, parcă bate ceva la ochi, după ce am văzut că nu a reușit să adune minimul necesar de semnături.

Deja ne și imaginăm cum l-a luat în balon Șoșo: Bă, da’ mare gogoman mai ești, bă.. înalt ca bradu’ și bip bip ca gardu’! Căci vă dați seama ce supărată tre’ să fie madama sinatoare din moment ce va merge fără candidat în orașul cel mai mare din țară dinafara capitalei, când ea se bate pe viață și pe moarte cu pragul electoral, pentru fiecare vot, iar un căscat de la Iași a lăsat-o cu marfa-n soare.

Vai, vai: nici nu vrem să ne imaginăm ce-a putut păți stripărul. Deși, na: nu credem că nu ar fi obișnuit el cu dintr-astea… Dar, cum s-a putut întâmpla? Dați foaia la pulsulețul următor, ca să vă spunem ce se bârfește prin târg!

Un divorț care lovește și la partid, la Iași

Nu știm dacă știați, dar de multă vreme se vorbește că filiala șoșocistă de la Iași era cam sub controlul soțului Silvestris, cel cu care madama tocmai s-ar afla în disvorț din ăla cu mare scandal.

Iar gurile rele spun că unii oameni rămași chipurile alături de madamă și de stripăr, erau de fapt tot oameni de-ai fostului soț. Așa încât, ei s-au implicat cică la adunat semnături, dar le-au făcut pe împiedicatelea.

Asta, așa, ca să știe și posteritatea cum a rămas stripărul și pe dinafară, și cu pantalonii pe vine…

Cum ar veni, mai pe scurt: și de-ar avea Șoșo procente să intre în viitorul parlament, stripărul e cam clar că s-a lins pe bot de așa procopseală.

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii