Fiul unui fost consilier local PNL Iași va debuta ca actor la Festivalul de Film de la Cannes

sâmbătă, 20 mai 2023, 15:20
1 MIN
 Fiul unui fost consilier local PNL Iași va debuta ca actor la Festivalul de Film de la Cannes

Fiul lui Florin Hozoc, fost consilier local PNL Iași, va debuta ca actor la Festivalul de Film de la Cannes. Andrei Hozoc joacă în filmul Club Zero (2023), regizat și produs de Jessica Hausner. „Deocamdată, la doar 17 ani, va debuta ca actor într-un rol secundar, deși se pregătește să devină scenarist și regizor de film”, a anunțat Florin Hozoc pe pagina lui de Facebook. 

Club Zero va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes, eveniment care se va desfășura luni, 22 mai 2023. Filmul tratează teme actuale precum nutriția, influența și controlul în mediul școlar. 

Florin Hozoc a fost consilier local PNL Iași în perioada în care Iașul era condus de Constantin Simirad. Este născut în Piatra Neamț, însă a locuit timp de 11 ani în Iași, între anii 1991 și 2002, ulterior mutându-se în București, unde are afaceri în domeniul medical.

Comentarii