Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare. Pedeapsă dublă față de cea din prima instanță

vineri, 13 mai 2022, 12:10
2 MIN
 Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare. Pedeapsă dublă față de cea din prima instanță

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv vineri la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie. În prima instanță, primise 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel București, după mai bine de 6 ani de procese, dosarul trimis în judecată de DNA în noiembrie 2015.

Astfel, Oprescu a primit 6 ani şi 6 luni închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în variantă agravată, 6 ani închisoare pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu, 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor. După contopirea pedepselor, instanța aplică pedeapsa închisorii cea mai grea – 6 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 4 ani și 2 luni închisoare, urmând ca fostul primar al Capitalei să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare. din această pedeapsă va fi dedusă perioada reținerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data de 6.IX.2015 la data de 14.I.2016, inclusiv.

Ce bunuri i se confiscă lui Sorin Oprescu
Instanța a mai decis măsura confiscării extinse de la Oprescu a sumelor de 102.400 lei şi de 9.500 euro, ridicate la percheziția făcută de procurori în septembrie 2015.

De asemenea, Curtea de Apel București a decis confiscarea imobilului din strada Herăstrău nr. 42 din Sectorul 1, cumpărat de Oprescu prin interpusul Adriana Elena Nica.

Instanța înlătură dispoziţia privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpat a sumei de 695.871 lei, dar menţine măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat pe Str. Covrigarului, nr.1, sat Ciolpani, comuna Ciolpani, judeţul Ilfov, compus din casă, în suprafaţă de 526 m.p., şi teren, în suprafaţă de 895 m.p., aparţinând inculpatului Oprescu Sorin-Mircea, luată prin Ordonanţa din data de 16.XI.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Instanța ridică măsura sechestrului asigurător asupra cotei indivize de 5/6 din imobilul situat în municipiul Bucureşti, Str. Popa Savu, nr.42 (fost B-dul Aviatorilor, nr.43), parter, Sector I, luată prin Ordonanţa din data de 26.X.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul nr.181/P/2015 (filele 257-276, volumul XI, dosar de urmărire penală).

În 13 mai 2019, Sorin Oprescu fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, dar şi de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.

Comentarii