FOTO Accident cumplit în această dimineaţă în Constanța: două persoane au murit, alte două au fost rănite

vineri, 02 septembrie 2022, 10:40
1 MIN
 FOTO Accident cumplit în această dimineaţă în Constanța: două persoane au murit, alte două au fost rănite

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitaţi să intervină la un accident ce a avut loc în localitatea Corbu, lângă moară.

Potrivit primelor informaţii, două maşini s-au ciocnit, iar în urma impactului violent, una s-a răsturnat. La fața locului sunt 3 victime, dintre care 2 încarcerate.

Conform ISU Dobrogea, se intervine cu o autospecială de stingere, o descarcerare, două SMURD B, un SMURD C, două ambulanțe SAJ. Se acționează pentru extragerea celor doua victime încarcerate.

"Au fost găsite două victime în stop cardio respirator. Din păcate, fără rezultat, în urma protocolului de resuscitare ei au fost declarați decedați. A treia victimă, un bărbat, prezintă traumatism cranio facial, traumatism de membru inferior, conștinet. Acesta va fi transportat la Spitalul Județean pentru investigații suplimentare. A patra victimă este conștientă, prezintă un traumatism de coloană cervicală. Va merge la spital pentru investigații", a declarat medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al SAJ Constanţa.

Potrivit ultimelor informaţii transmise de medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al SAJ Constanţa, în accident şi-au pierdut viaţa un şofer şi un pasager. Al doilea şofer este o tânără care a suferit un traumatism al coloanei cervicale. În accident a mai fost rănit şi un minor de 13 ani. 

Sursa: dobrogeatv

Comentarii