FOTO Mașina unui judecător, vandalizată la două zile după ce l-a condamnat pe primarul municipiului Medgidia

vineri, 01 iulie 2022, 08:10
1 MIN
 FOTO Mașina unui judecător, vandalizată la două zile după ce l-a condamnat pe primarul municipiului Medgidia

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia, și-a găsit joi dimineață mașina vandalizată. Persoane încă neidentificate au scris pe mașină, cu vopsea neagră, mesaje de amenințare, dar și litera „Z”.

Incidentul vine la doar două zile după ce judecătorul l-a condamnat pe primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, la pedeapsa de un an şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Pe mașina judecătorului au fost scris cu vopsea „Ai grijă de tine” și „Știu unde stai”. Poliția efectuează cercetări, inclusiv prin analizarea imaginilor de pe o cameră de supraveghere video aflată în zonă.

Judecătoria Medgidia s-a pronunțat marți în dosarul în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, este acuzat de fals intelectual. Instanța a decis condamnaea edilului la „pedeapsa de 1 (unu) an şi 7 (şapte) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (faptă din 20.06.2019)“, conform minutei judecătorelti. „În temeiul art. 60 C.pen. pedeapsa se execută în regim de detenţie“ – mai stabilit președintele Judecătoriei Medgidia. Decizia nu este definitivă.

Sursa: stiripesurese.ro

Comentarii