Go East!

Sunt dus, dus cu rulota, iarăşi. Şi, ca de obicei, mă întâlnesc pe unde merg prin patrie cu tot felul de oameni, din tot felul de ţări. Pentru mine, plecatul cu rulota e ca mersul în vacanţă în străinătate, fără nicio exagerare. Peste tot pe unde mă „cazez“, în campinguri sau aiurea, găsesc străini veniţi şi ei cu rulote, dubiţe amenajate pentru dormit şi gătit sau tot felul de maşini modificate cum nici nu te gândeşti pentru un sejur cu de toate, ca acasă, oriunde s-ar afla.

În fiecare an am întâlnit cetăţeni din toate colţurile lumii. Erau unii chiar din Australia la un moment dat. Anul asta, deocamdată, am văzut doar olandezi, francezi, spanioli, cehi şi nemţi. Dar am ajuns doar la jumătatea vacanţei. De fiecare dată mi-am pus aceeaşi întrebare, ce caută aceşti oameni, veniţi din ţări care sunt mult mai bine cotate din punct de vedere economic, financiar şi chiar turistic decât noi, şi populează, ca neamurile nomade, malurile râurilor noastre de munte, campingurile mai mult sau mai puţin improvizate, pajiştile părăsite de români plecaţi şi ei în alte ţări, dar la muncă, nu la distracţie.

Unde sunt eu acum, în Cheile Turzii, au staţionat până azi nici mai mult, nici mai puţin decât patru camioane franceze şi două spaniole. E vorba despre camioane cândva frigorifice care cară, de obicei, produse îngheţate, adaptate acum pentru locuit, cu baie, bucătărie, dormitor, anexe, tot ce vrei. Fiecare camion a venit cu cel puţin 3 „locuitori“ şi 3 câini, majoritatea maidanezi. Cetăţenii respectivi s-ar fi încadrat foarte bine în categoria „flower power“ din anii ’60. Petreceau şi râdeau toată ziua şi toată noaptea, se spălau în râu, se jucau în iarbă cu câinii, îşi găteau lucruri simple şi se bucurau de natură. Erau prietenoşi cu toată lumea şi nu păreau a avea complexele omului modern, ale orăşeanului tipic. Tare mi-e teamă, însă, că în afară escapadelor cu camioanele de prin ţările altele decât cea natală, nu sunt decât nişte IT-işti obişnuiţi, chirciţi în cuburile lor de la vreo firmă internaţională câte 10 ore pe zi.

După analize amănunţite, cred că am descoperit răspunsul la întrebarea mea de mai sus: oamenii aceştia vin aici pentru că fug de civilizaţie. Adică fug de idealul către care tindem noi, românii. Noi o dorim, ei o abandonează. Mi se pare o descoperire personală pur şi simplu bulversantă. Toate energiile lumii actuale sunt concentrare într-o singură direcţie, una clară, să înainteze, să devină din ce în ce mai dezvoltată, să progreseze indefinit, dar, cu toate acestea, mulţi reprezentanţi ai lumii acesteia, care îşi mai permit din când în când să respire, nu doresc decât lucrurile simple, extrem de simple, de bază chiar, dar care, iată, într-o lume din ce în ce mai apropiată de perfecţiune, nu mai sunt accesibile. Pentru că atunci când legile şi drepturile tuturor trebuie respectate la sânge, când siguranţa absolută a cetăţeanului trece înaintea libertăţii lui emoţionale, când totul trebuie pus la punct perfect, când nu trebuie lăsat nimic la voia întâmplării, fericirea simplă dispare. Asta e civilizaţia. Nu-ţi mai rămâne decât libertatea de a nu mai face nimic.

Cetăţenii din ţările civilizate care ne invadează vara ţara vor sălbăticia pierdută, caută riscul şi întâmplarea ce dau gust şi miros vieţii, sau nu vor decât o oază de linişte, eliberată de legi şi reguli, cu o apă curgătoare a nimănui, cu iarbă şi păsărele şi în care să nu facă altceva decât exact ceea ce făceau strămoşii lor înainte chiar de a se fi inventat roata. Televizorul sau PC-ul este înlocuit cu focul ori cu cerul plin de stele, duşul cu scăldatul în râu, toaleta cu o simplă tufă, maşina de spălat vase cu apă din râu şi multe altele. Până şi garderoba e limitată la doar câteva articole. Asta e şi ideea, la ce îţi trebuie atâtea lucruri ca să te simţi bine? Îţi trebuie extrem de puţine lucruri ca să te simţi bine, să fii liniştit şi mulţumit. Şi e un sentiment cu adevărat de plăcere. Dacă până şi pe soţia mea, care e una destul de legată de nevoile şi obiceiurile lumii civilizate, am surprins-o cântând în timp ce spăla rufele la râu, exact ca Pocahontas, atunci cred că nu mai am nevoie de argumente suplimentare…

Străinii de care pomenesc au găsit drumul României din simplul şi esenţialul motiv că ţara noastră nu e atât de strictă în ce priveşte respectarea legilor. Să fim serioşi, nicăieri în Franţa, Spania, Olanda sau Germania nu ar fi găsit un loc în care să îşi parcheze maşinile Diesel fără plată, unde să îşi aşeze mesele pliante şi scaunele fără să plătească ori să dea socoteală cuiva, unde să facă foc din lemne aduse din pădure fără permis, unde să îşi lase câinii fără zgardă să zburde liberi, ori să fugărească oile unui cioban care să nu-i dea în judecată a doua zi, unde să asculte muzică în voie. Nicăieri. Acolo, la ei acasă, ar fi riscat amenzi mari. Idealul acesta ar fi fost imposibil. De aceea, au venit aici, în România unde nu îi întreabă nimeni nimic, toată lumea e primitoare, deschisă, legile sunt ceva paralel cu viaţa („statul parelel“?…) şi care nu-i strică încă farmecul de altă dată.

Din păcate această situaţie nu va mai dura mult nici la noi pentru că presiunea lumii vestice va face că tradiţia să cedeze locul „civilizaţiei“. Va trebui să spunem „adio“ obiceiurilor „primitive“ şi „hello“ regulilor stricte. Nu m-ar mira ca peste câţiva ani românii să îşi amenajeze rulote personalizate din camioanele care cară azi carne de pui congelat pentru a merge spre est, cât mai spre est unde vor mai putea fi liberi. Da, e trist, dar adevărat. Dacă la începutul lumii moderne era îndemnul „Go West!“, astăzi se aude din ce în ce mai clar altul: „Go East!“… Acolo e viaţa adevărată, acolo e Paradisul pierdut cândva, acolo au rămas valorile umane, dincoace sunt doar roboţi.

Partea şi mai interesantă e că civilizaţia lasă totuşi urme benefice atunci când e „cultivată“ moderat. Străinii de care vorbesc, după ce au plecat din camping nu au lăsat absolut nimic în urmă, deşi au stat câteva zile bune şi au desfăşurat o mulţime impresionată de „forţe“ şi de materiale, de la tot felul de echipamente şi lucruri utile pentru gospodărire, până la cele consumabile şi necesare distracţiei. Ei bine, chiar şi aşa, au curăţat locul perfect, de parcă nu au trecut pe acolo. Cu românii nu s-ar fi întâmplat aşa ceva.

Briscan Zara este scriitor şi publicist