Hai să nu mai comparăm Iaşul cu Clujul

L-am întrebat zilele trecute pe un prieten din Cluj care venise pentru prima dată în viaţa lui la Iaşi, cum i se pare oraşul. Are măreţie, a fost răspunsul lui spontan. Spre deosebire de Cluj, Iaşul are alură de capitală, cum e şi Bucureştiul, a adăugat prietenul meu, dând exemplu, printre altele, bulevardul Ştefan cel Mare cu pietonalul şi clădirile istorice de mare valoare care-l mărginesc, cum sunt Catedrala Mitropolitană, Teatrul Naţional, Palatul Roznovanu sau Trei Ierarhi şi cu capătul de perspectivă pe care-l oferă Palatul Culturii, „o construcţie fără egal la noi, care te trimite cu gândul la Viena”. „Nu se justifică niciun complex de inferioritate faţă de Cluj, cum am constatat la unii ieşeni. Dimpotrivă!”, mi-a mai spus prietenul meu clujean.

Auzind asta, mintea m-a dus imediat la o altă constatare mai veche pe care o făcusem eu însumi legată de Iaşi. După zeci de ore de discuţii cu ieşeni care mi-au povestit despre viaţa lor şi despre cum văd ei oraşul în care trăiesc, mulţi dintre ei fiind şi nativi, poveşti culese şi o parte publicate deja pe site-ul ieşenii.ro (unele fiind încă în editare), una dintre concluziile lipsite de echivoc e următoarea: toţi ieşenii cu care am vorbit s-au declarat mândri de oraşul lor, chiar dacă fiecare a avut şi câte ceva de criticat la el, şi niciunul nu mi-a spus că şi-ar dori cu adevărat să locuiască în alt oraş din România. Iar „eşationul” de ieşeni cu care am vorbit până acum e suficient de divers cât să-mi permită să-l consider oarecum reprezentativ. De unde atunci ideea asta cu complexul de inferioritate al ieşenilor faţă de Cluj, mă întreb acum, după ce l-am ascultat şi pe prietenul meu clujean? Când a apărut ea şi de ce? N-am un răspuns „ştiinţific”, dar pot să speculez bazat pe datele empirice de care dispun şi să susţin că acest complex a apărut destul de recent. Am venit în Iaşi în anii 80 şi până nu de mult n-am auzit pe nimeni vorbind de Cluj ca despre ceva superior Iaşului. În plus, nici eu, nici cunoscuţii mei ieşeni, nici cei cu care am avut ocazia vreodată să discut despre oraş, nu ne-am simţit vreodată inferiori clujenilor şi nici oraşul cumva sub cel din inima Ardealului.

Dar voci care să pună Clujul undeva deasupra Iaşului, ca un model de urmat şi de invidiat, am auzit şi ele au devenit tot mai puternice în ultimii ani, mai ales de când Clujul a devenit unul dintre cei mai dinamici poli economici ai ţării. Unii zic chiar cel mai, dar asta e altă discuţie. Nimeni nu neagă, nici n-are cum, cifrele care dau dreptate unor asemenea voci, pentru că, într-adevăr, de cel puţin un deceniu, în termeni pur economici, Clujul a luat-o destul de mult înaintea Iaşului (şi a restului ţării, de fapt). Dar de ce complex de inferioritate, de ce e neapărat să te simţi inferior doar pentru că cineva a ajuns mai „bogat” decât tine?

După părerea mea, acest „complex de inferioritate” care a început de o vreme să bântuie printre ieşeni e o construcţie artificială, un, să-i zicem, „construct cultural” de dată recentă, bazat în mare măsură pe PR-ul agresiv al administraţiei clujene. Clujul a devenit în ultimii ani una dintre cele mai discutate „poveşti de succes” în media românească, iar asta a lăsat urme şi în minţile destul de multor ieşeni. Care ieşeni, ridicând la rândul lor în slăvi Clujul, au ajuns să privească Iaşul ca pe un copil întârziat care, pentru a-şi reveni, nu trebuie decât să urmeze exemplul Clujului, considerat un fel de premiantul clasei. Dar experienţa mea, inclusiv din discuţiile cu ieşenii, îmi spune că cei care suferă de un complex de inferioritate faţă de Cluj sunt extrem de puţini şi, aş zice, privind tabloul mare al spiritului public ieşean, nesemnificativi.

Iaşul, fără nicio legătură cu administraţia lui, ba chiar în pofida ei, şi-a păstrat un soi de măreţie, nu doar în aspectul lui exterior sesizat de prietenul meu din Cluj, ci şi în propria imagine de sine. Ieşenii sunt mândri de ei şi de oraşul lor mai mult decât pare din afară şi, chiar dacă această mândrie poate părea uneori nejustificată, ea joacă un rol esenţial în susţinerea unui spirit public local cât se poate de sănătos.

Complexele de inferioritate sunt nocive pentru că demoralizează şi transmit slăbiciune. Iaşul n-are niciun motiv să se simtă mai prejos decât Clujul. Mai mult, cred că n-are nici măcar un motiv serios pentru care ar trebui să se compare cu el. Iaşul trebuie să-şi păstreze mândria şi orgoliul de a se compara doar cu sine însuşi, semne clare ale unei mentalităţi de Capitală.