Hop ş-aşa!…

Comentam aici, în urmă cu exact un an, programul de Revelion de la România TV. „Comentam” e un fel de a spune. Mă uitasem din când în când la emisiune, dintr-un impuls pe care nu ezitam să-l calific drept pervers. Formula era una deja verificată, cu muzică populară non-stop, costume naţionale, prezentatori şi prezentatoare ale postului, solişti şi soliste, plus politicieni invitaţi în studio. Am prins în acea noapte, apăsând pe butoanele telecomenzii, câteva momente înălţătoare: Ecaterina Andronescu cântând împreună cu Fuego, Elena Udrea ţinându-se de gât cu Victor Ciutacu, Bogdan Diaconu şi Sorin Ilieşiu dând din buze cu ochii pe prompter ca să desluşească textele cântecelor. N-au lipsit reprezentanţii opoziţiei (Sulfina Barbu, Robert Turcescu, Traian Igaş) care au ţinut să arate că, vorba lui Caţavencu, „toţi ne iubim ţara, toţi suntem români!… mai mult sau mai puţin oneşti!”. Notam atunci că rar poţi vedea o mai agresivă risipă de prost gust, de kitsch ambalat în straie „patriotice”. Numai că România TV era în plină ascensiune, cu o audienţă în creştere, depăşind-o până şi pe aceea a  Antenei 3.

Iată că istoria s-a repetat, trasă la indigo şi aproape cu aceiaşi actori, la Revelionul de anul acesta. Am văzut secvenţele incluse în excelentul articol de pe site-ul Recorder (n-am mai avut răbdarea masochistă de a mă uita la post, fie şi intermitent). Ecaterina Andronescu era din nou acolo, dar era şi demnul ei urmaş, Liviu Pop. Vă daţi seama ce lumini intelectuale au condus şi conduc Ministerul Educaţiei? I-am mai remarcat pe Turcescu, Bichineţ şi Bacalbaşa, pe Petre Roman cu consoarta lui. Sorin Ilieşiu admira salturile acrobatice ale lui Miron Cozma, cu pletele fluturând romantic. Doi burtoşi, în uniformă de general, răcneau „Noi suntem români!”. Vedetele par să fi fost Florin Iordache şi Şerban Nicolae, cei doi parlamentari atât de iubiţi. Din această mixtură indigestă au rezultat o ţopăială penibilă, un exhibiţionism grotesc. Revelionul de mahala de la România TV a avut, aşa cum bănuiţi, cote de audienţă foarte ridicate, situându-se pe locul doi, în urma emisiunii unui personaj pe care eu personal sunt incapabil să-l urmăresc, un anume Dan Negru de la Antena 1.

Sigur, ştiam dinainte că politicienii care s-au dat acolo în stambă sunt nişte caraghioşi. Ei consideră însă că acele scălâmbăieli dau bine la electorat. Pe lângă atingerea unor culmi ale mârlăniei şi îndobitocirii, un alt aspect ce trebuie semnalat este inflaţia de muzică populară, lucru valabil nu doar pentru RTV. Regimul Ceauşescu, ne amintim, vedea în folclor (şi) o armă ideologică eficientă. Pe de o parte, muzica populară era la mare cinste în spectacolele faraonice de tipul „Cântarea României”, destinate ridicării în slăvi a partidului comunist şi a conducătorului său. Pe de altă parte, erau aruncate pe piaţă, sub denumirea de „folclor nou”, tot soiul de producţii contrafăcute (era, nu-i aşa, epoca de glorie a nechezolului!), ce „cântau” fericirea de a lucra în gospodăriile agricole colective, în fabrici şi uzine. Acest pretins „folclor nou” a dispărut astăzi, dar locul lui a fost luat de o sumedenie de cântece repetitive, cu texte precare şi linii melodice previzibile. Dacă un străin s-ar uita la emisiunile televiziunilor de la noi ar crede că societatea noastră e una patriarhală, ieşită din istorie. Există în Europa un caz similar? Mă îndoiesc.

Proliferarea mediatică a folclorului neautentic are şi altă finalitate. E vorba de a apăsa pe pedala „românismului”, cu atât mai mult acum când coaliţia PSD-ALDE se simte lezată de reacţia statelor occidentale faţă de masacrarea legilor justiţiei. Coincidenţă deloc întâmplătoare, în ultimele zile ale lui 2017 s-au transmis (pe Antena 3) şi concertul lui Tudor Gheorghe, cu a lui retorică neaoşistă, şi spectacolul lui Dan Puric, delir pseudo-filosofic exaltând virtuţile „strămoşeşti” şi propăvăduind izolarea faţă de occidentul putred. Faptul că aceste spectacole se desfăşurau în săli arhipline, cu un public parcă hipnotizat, este şi el un simptom neliniştitor. Lălăielii pretins folclorice îi face astfel pandant un tradiţionalism tenebros şi anacronic. Asta ne mai lipsea!…

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor