Iacătă-l şi la evrei

miercuri, 05 decembrie 2018, 02:50
2 MIN
 Iacătă-l şi la evrei

Aţi recunoscut perso­najul din imaginea de mai jos, stimaţi telespectatori? Da, chiar el este, consilierul local PSD (ex-PDL) Gabriel Surdu, surprins de un amic din presă şi postat apoi pe Facebook la deschiderea sinagogii mari din Târgu Cucu, alaltăseară. 

Ce caută nea Gabi aicea oare? Nu-i greu de ghicit: vreun chilipir. Omul a stat cu PDL-ul cât s-au făcut afaceri şi politică acolo, apoi s-a mutat la partidoi. În lumea de biznis pur, omul a făcut afaceri cu ruşii cât a mers afacerea construirii de benzinării Lukoil în toată zona, apoi a cotit-o la alţii mai cu teşchereaua plină. Iar acuma, din moment ce îl vedeţi la evrei, e clar înspre ce bate, nu?

PS: Acuma, poate că aţi ui­tat, dar ştiţi cum a aburit-o Surdu pe pensionara Teitler ce moştenea ditamai terenul din Fundaţie, când băbuţa (Dzeu s-o ierte!) se retrăgea imediat în casă şi încuia uşa numai când îl vedea pe Surdu, zicând că lui nu-i vinde în veci? S-a deghizat tot în evreu, cu firmă, dar la care el era în spate, şi aşa a putut să cumpere acel teren. Deci…

Iote şi ţoapa noastră

Şi dacă tot suntem la capitolul „poze care fac istorie“. iată încă una din categoria asta, dragilor: tanti Veorica a noastră, fostă profă de „Rezistenţa materialelor“ la Videle, în timpul vizitei de alaltăieri din Croaţia, unde s-a întâlnit cu stilata preşedintă Kalinda Grabar-Kitarovici, absolventă de Harvard în ştiinţe sociale, specializată în studii de diplomaţie. Deh, mai zi ceva, dacă poţi! Deci „Mândri că suntem români“? Mândri…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

 

 

Comentarii