Iaşul este pe locul şapte în ţară după numărul noilor cazuri de COVID din ultima zi

vineri, 05 noiembrie 2021, 14:10
3 MIN
 Iaşul este pe locul şapte în ţară după numărul noilor cazuri de COVID din ultima zi

Judeţul Iaşi este pe locul VII în ţară după numărul noilor cazurilor de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore. Conform Grupului de Comunicare Strategică în judeţul nostru au fost înregistrate în ultima zi 311 cazuri de infectare cu COVID. 

Pe primul loc în ţară este Bucureştiul cu 988 cazuri, pe doi Clujul cu 417 iar pe trei Bihorul cu 414 cazuri. Până astăzi, 5 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.693.532 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.020 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.469.303 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.268 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 110 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.  Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.163 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 50.087 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 04.11.2021 (10:00) – 05.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 483 de decese (255 bărbaţi şi 228 femei), din care 20 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 483 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 43 la categoria de vârstă 50-59 ani, 131 la categoria de vârstă 60-69 ani, 148 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 146 la categoria de vârstă peste 80 ani.

439 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 24 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 20 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Au fost raportate 20 de decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Galaţi, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Vâlcea, în luna octombrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 463 de decese.

Din totalul de 483 de pacienţi decedaţi, 433 erau nevaccinaţi şi 50 vaccinaţi. Cei 50 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani şi peste 80 de ani. 47 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.013. Dintre acestea, 1.877 sunt internate la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, 354 sunt minori, 323 fiind internaţi în secţii şi 31 la ATI.

Comentarii