Iată orarul şi noile statii CTP de pe ruta Agronomie-Breazu-Horleşti şi Păcurari-Breazu-Agronomie de la 1 ianuarie!

joi, 29 decembrie 2022, 11:56
3 MIN
 Iată orarul şi noile statii CTP de pe ruta Agronomie-Breazu-Horleşti şi Păcurari-Breazu-Agronomie de la 1 ianuarie!

Ciprian Grosu, primarul comunei Rediu, a anunțat pe Facebook programul mijloacelor de transport de la 1 ianuarie:

”Am anexat acestei postări, pe înțelesul tuturor, explicații cu privire la rutele pe care vor circula autobuzele, în ce intervale orare vor opera și care sunt stațiile unde vor opri.
Trebuie să ținem cont, totu;i, de câteva aspecte importante:
-Suntem la început de drum în privința transportului, așa încât va trebui să monitorizăm timpii de deplasare și numărul de călători în așa fel încât să îmbunătățim constant acest serviciu (ca de exemplu pe ruta Horlești – Agronomie analizăm să vedem cum putem îmbunătăți plecările din Horlești spre rond Agronomie la orele 5 – 6 – 7 ale dimineții. Dacă autobuzul va face tur-retur 1 oră înseamnă că va merge bine pentru plecările de la 5/6/7 spre Iași. Nu putem pune autobuze în plus pentru că ar crește foarte mult costurile de operare. Nimic nu e gratuit.).


–   Trebuie să înțelegem că ambele ieșiri (Păcurari și spre Copou) sunt extrem de aglomerate la primele ore ale dimineții așa încât inevitabil vor exista decalaje – va trebui să analizăm, concret, ce măsuri se pot lua și cum putem optimiza.


–   La început, preț de aproximativ 1 lună de zile, din 3 autobuze vor circula doar 2 – sunt întârzieri legate de achiziția mijloacelor de transport așa încât pe ruta Păcurari – SMA – Rond Agronomie traseul este înjumătățit. În momentul în care se onorează comenzile de autobuze vom funcționa 100% conform programului anexat.
–   Trebuie să înțelegem că nu putem avea stații în dreptul fiecărei porți.


–   Trebuie să înțelegem că fiecare metru pe care se deplasează autobuzele ne costă mulți bani din bugetul local.
Bugetul local nu are cum să suporte această cheltuială dacă nu o compensăm prin cumpărarea de bilete și abonamente.
–   Așadar transportul public este subvenționat de primărie, din bani publici. Asta înseamnă că această cheltuială este suportată prin efortul comun al tuturor cetățenilor din comună.


–   Parcurg în ultima vreme, pe grupurile locale de discuții, comentarii care exprimă păreri parcă din ce în ce mai împotrivă la tot, la orice. Vă îndemn să nu ne "contrăm", să nu ne "arătăm" cu degetul, pentru că cel spre care arătăm pune și el un bănuț la factura de tranport. Mai bine suntem constructivi, comunicăm și îmbunătățim decât să fim mereu Gică-contra.
–   Am atașat și situația cu privire la costurile de operare de pe raza comunei. Este foarte important să înțelegem că această cheltuială apasă colosal pe bugetul comunei – dacă ne dorim să plătim doar transport public și facturi la deșeuri, atunci mergem în continuare cu mașina.


–   Dacă ne dorim și transport și cofinanțări la proiectele la care lucrăm și vrem să le implementăm, atunci ne suim în mijlocul de transport și lăsăm mașina acasă. Cât de des putem.
–  Vă scriu aceste rânduri în speranța că vom rezona și vom înțelege că lucrurile se fac prin coparticipare, prin înțelegerea "subiectului" pus pe masa discuțiilor.
Înțeleg că cel mai ușor e să critici un proiect, o decizie, însă vă îndemn să fim constructivi și să comunicăm pozitiv, cât mai mult, pentru a putea îmbunătăți împreună lucrurile care ne aduc un plus de confort și avantaje comunității în care trăim.”

Comentarii