Ieşean cerut în Franţa pentru 37 de infracţiuni, dar reţinut în ţară de justiţia română. De ce îl vor francezii?

miercuri, 17 august 2022, 01:50
1 MIN
 Ieşean cerut în Franţa pentru 37 de infracţiuni, dar reţinut în ţară de justiţia română. De ce îl vor francezii?

Autorităţile franceze stau la rând pentru a închide uşa penitenciarului după un deţinut român. Curtea de Apel a analizat sâmbătă solicitarea Parchetului din Besançon privind predarea lui Cornel-Constantin Lucescul. Ieşeanul este căutat în Franţa pentru executarea unui rest de pedeapsă de 3 ani, 8 luni şi 26 de zile pentru un număr de 37 de infracţiuni, mergând de la „furt prin efracţie dintr-o locuinţă sau dintr-un loc de depozitare în recidivă” şi „deteriorare a bunului altuia”, până la „participare la o organizaţie de răufăcători în vederea pregătirii unui delict” sau „tentativă de furt în formă agravată”. Infracţiunile din Codul Penal francez sunt echivalente în legislaţia noastră cu furtul calificat şi constituirea unui grup infracţional organizat.

La solicitarea francezilor, Lucescul a fost reţinut sâmbătă, la ora 11.20. După patru ore, el a fost adus în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi pentru analizarea cererii. Magistraţii ieşeni au constatat că cererea de predare a ieşeanului este legală, acuzaţiile aduse de francezi regăsindu-se în legislaţia românească, aşa că solicitarea a fost aprobată. În schimb, aplicarea ei a fost amânată, întrucât legea nu permite extrădarea unei persoane care este deja judecată pentru comiterea unei infracţiuni în România. Or, Lucescul face parte dintr-un grup de 18 inculpaţi trimişi în judecată în faţa Tribunalului Galaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Ca urmare, predarea lui Lucescul a fost amânată până la soluţionarea definitivă a dosarului, iar în cazul condamnării cu executarea în regim de detenţie, până la liberarea condiţionată sau executarea pedepsei la termen. Dosarul de la Galaţi se află încă în camera preliminară, nefiind stabilit nici măcar primul termen de judecată.

Comentarii