Ieşeancă în pericol de moarte, la spital, de la o înţepătură de ţânţar

joi, 22 august 2019, 01:57
2 MIN
 Ieşeancă în pericol de moarte, la spital, de la o înţepătură de ţânţar

Primul caz de infecţie West Nile înregistrat în acest sezon la Spitalul de Infecţioase Iaşi. Femeia a ajuns stabilă la medic, dar starea s-a înrăutăţit constant, fiind acum în stare foarte gravă. Pacienta nu a călătorit în afara ţării sau la mare

Primul caz de West Nile, infecţia cauzată de înţepătura de ţânţar, din acest sezon a fost confirmat la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Maria“ din Iaşi. Este vorba de o femeie în vârstă de 62 de ani, din municipiul Iaşi, care a ajuns la spital cu semne ale afecţiunii în urmă cu 10 zile. Medicii spun că femeia nu a călătorit în afara ţării, nici la mare, şi că, la început, starea sa era gravă, dar stabilă, însă, pe parcursul zilelor de spitalizare, femeia a început să se simtă tot mai rău. Aceasta are mai multe afecţiuni, printre care şi o boală cardiacă, din cauza căreia viaţa îi este pusă acum în pericol.
 
3-15 zile, incubaţia maladiei
 
„Pacienta în vârstă de 62 de ani a ajuns la spital cu simptome ale meningitei cauzate de West Nile, iar în cele din urmă, diagnosticul a fost şi confirmat. Am început imediat tratamentul, însă pacienta suferă de mai multe comorbidităţi, iar starea sa este acum destul de gravă. Continuăm să o tratăm, însă nu ştim cum va evolua. Prognosticul este rezervat“, a precizat profesorul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi. Femeia este internată în secţia de terapie intensivă a unităţii medicale, sub supraveghere medicală.
 
Virusul West Nile a fost descoperit în 1937, în districtul cu acelaşi nume din Uganda, Africa, iar principala cale de transmitere a infecţiei la om este înţepătura de ţânţar. Perioada de incubaţie a infecţiei este cuprinsă între 3 şi 15 zile, iar cele mai multe dintre cazuri asimptomatice. Cu toate acestea, conform medicilor, aproximativ 20% dintre bolnavi au simptome asemănătoare gripei, precum dureri de cap, stare continuă de rău, febră, vărsături. La 1% din cazuri pot apărea şi simptome neurologie, precum meningita sau meningoencefalita. Până pe 14 august, când Institutul Naţional de Sănătate Publică a făcut ultima acutalizare cu privire la West Nile, au fost diagnosticate 8 îmbolnăviri în toată ţara, dintre care două persoane au decedat. 

Comentarii