În ce condiţii se obţine un Doctorat European la Politehnica ieşeană

marți, 17 noiembrie 2020, 02:50
3 MIN
 În ce condiţii se obţine un Doctorat European la Politehnica ieşeană

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI) a introdus Doctoratul European, aderând totodată şi la mai multe reţele internaţionale universitare pentru cooperare în domeniul studiilor doctorale. 

Paşii pentru creşterea vizibilităţii studiilor doctorale au fost realizaţi de către conducerea Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat de la Politehnica ieşeană începând cu 1 octombrie, reuşind să introducă certificatul de Doctorat European. Totodată, demersul a oferit şi oportunităţi de colaborare între universităţi, introducând Universitatea Tehnică din Iaşi în mai multe reţele internaţionale de profil.

Toate aceste demersuri oferă posibilitatea studenţilor de la studiile doctorale să obţină titulatura de "Doctorat European", concept propus de către European University Association cu scopul de a stimula integrarea absolvenţilor de doctorat din ţările europene în mediul academic şi socio-economic european. Pentru obţinerea acestui certificat, doctorandul trebuie să îndeplinească o serie de criterii cumulative, propuse de către EUA şi adoptate deja de către TUIASI.

Mai exact, pentru certificatul de Doctorat European, un student trebuie să fie înmatriculat într-un program de studiu de doctorat acreditat la TUIASI, trebuie să îl parcurgă şi să promoveze proiectul de cercetare ştiinţifică cu cel puţin calificativul "foarte bine", dar şi să efectueze un stagiu de cercetare în domeniul tezei de minimum trei luni în una sau două universităţi din UE sau ţări asociate UE, cu excepţia României şi să obţină un raport pozitiv al stagiului din partea coordonatorului de la universitatea parteneră.

Un alt criteriu pentru obţinerea acestui certificat este acela ca cel puţin un membri din comisia de susţinere a tezei de doctorat trebuie să fie cadru didactic sau de cercetare într-o universitate sau un institut de cercetare din UE şi ţări asociate, dar nu din aceleaşi instituţii unde a fost efectuat stagiul de minimum trei luni de cercetare. De asemenea, teza trebuie redactată într-o limbă de circulaţie internaţională, iar susţinerea tezei trebuie făcută, de asemenea, într-o limbă de circulaţie internaţională. "Atunci când suntem înconjuraţi de o criză sanitară fără precedent, când unii îşi pierd locurile de muncă, când majoritatea firmelor îşi restrâng activitatea, când întreaga societate este puternic afectată – este oare potrivit să vorbim despre educaţie şi performanţă în studii doctorale? Răspunsul este un «da» ferm. Educaţia, în toate formele ei, trebuie să fie prioritatea numărul 1 a oricărei societăţi, mai ales în perioade de recesiune", a declarat prof.dr. Alina Minea, director al CSUD de la TUIASI.

Politehnica ieşeană a aderat totodată şi la Consiliul pentru Educaţie Doctorală al EUA (EUA-CDE), o organizaţie europeană care cuprinde 265 de instituţii din 36 de ţări, unde se promovează colaborarea şi schimbul de bune practici în studiile doctorale. Având la bază această colaborare se pot realiza doctorate în co-tutelă cu specialişti de la mai multe universităţi.

Comentarii